Statul împotriva lui Nea Vasi, ucraineanul

La Codlea, un gropar se luptă împotriva strămutării cimitirului La Codlea, în judeţul Braşov, câţiva consilieri locali cer strămutarea cimitirului de pe strada Garoafelor, încercuit

La Codlea, un gropar se luptă împotriva strămutării cimitirului

La Codlea, în judeţul Braşov, câţiva consilieri locali cer strămutarea cimitirului de pe strada Garoafelor, încercuit deja de vile. Motivul oficial ar fi umezeala pe care o acumulează mormintele şi care s-ar depune pe pereţii caselor învecinate. Motivul neoficial este mult mai adaptat vremilor infame pe care le traversează orăşelul ardelean: nevoia de terenuri pentru extinderea cartierului rezidenţial. Nea Vasile, ucraineanul stabilit de multe generaţii acolo, se împotriveşte proiectului. "Să muţi morţii? De la război nu s-a mai văzut asta!"

Nea Vasi are 55 de ani, dar nu s-ar da pe doi de 25. I-a dat Dumnezeu copii, i-a dat fete, dar i-a dat şi un băiat care a murit nu de mult. La înmormântare i-a cântat însuşi Otto, şeful Fanfarei săseşti, i-a dat două milioane de lei. Dincolo de necaz şi umilinţă, fără să definească asta, Nea Vasi trăieşte în continuare din bucuria lucrurilor simple, iar lupta lui pentru "ţintirimul" din localitate nu mai este una personală.

Cimitirul Bisericii numărul 3

Cimitirul se află pe strada Garoafelor, aproape de drumul ce se pierde în Măgura oraşului - o potecă de deal, mistuită de pădure. În coasta cimitirului se ridică acum un cartier rezidenţial, inaugurat de primarul Ioan Popa, primul constructor al urbei. Nea Vasi este, amu, în cimitir, un pensionar cu lopată, care mai scoate un leu-doi din cele veşnice. Pe lângă el, nea George este un privilegiat, este angajat al Bisericii, iar el, Nea Vasi, este angajatul lui George.

Un angajament este un angajament chiar şi la Codlea, la ţintirim. Cimitirul are un nume vag, aproape necunoscut pentru mulţi din comunitate. "Cum se numeşte cimitirul?", se miră Nea Vasi de îndrăzneala întrebării mele. "Cum se numeşte, hm!", pufneşte el îmbufnat. "Cimitirul, cum să zic eu… Ăsta-i cimitirul Bisericii număru' 3, sau cam aşa ceva! Sapă toţi trei la un mormânt, de când s-a crăpat de ziuă, de la ora 7.00: Constantin scobeşte cu târnăcopul, altul (ăsta-i George, zidarul) căptuşeşte pereţii la interior cu nişte blocheţi din ciment. Nea Vasi are lopata, dar acum vorbeşte.

Explică. Înainte vreme, pe terenul cimitirului a fost un poligon de tir pentru armele de foc. "În vremea veche venea aici ăia de la gărzile patriotice, gardienii de la Penitenciaru' Codlea, de la miliţie, trăgeau la ţinte, spre pădure, ra-ta-ta-ta-ta!", explică el sacadat. Nea Vasi vorbeşte repede, ca mitraliera rusească pe care o descrie. Scuipă cuvintele ca pe nişte gloanţe de manevră ce nu provoacă daune. "Se-aude acum că vor să ia cimitirul, dar eu nu cred că se poate asta niciodată! Spun unii de la consiliu că în partea aia ar fi apă, dar chiar de-ar fi aşa, se face drenaj, canalizare, ce-i aia să mute cimitirul?", zice el iritat.

Poligon, club de turism şi cimitir

Stăm de vorbă lângă mormântul proaspăt al lui Cătălin Munteanu. La 20 de ani, băiatul ăsta a murit în Spania, a căzut de pe o casă în timp ce monta acoperişul. "Două luni a stat acolo, atât a apucat.
L-am înmormântat mai zilele trecute", zice Nea Vasi, proptit zdravăn în lopată.

Cea mai mare nemulţumire a lui este legată de clădirea administrativă din incinta cimitirului - disputată şi de autorităţile locale, şi de cele bisericeşti. "Păi, uitaţi-vă colo, la clădirea asta! Scopul cu ea a fost în felul următor: după ce s-a desfiinţat poligonul, aici am avut noi Clubul de Turism, după Rivoluţie, eram 30-40 de oameni, mai bătrâiori, eram saşi şi maghiari, şi români, noi am renovat clădirea asta, că era o mizerie. Am muncit un an la renovare, domn'le, am spoit, am aruncat gunoiul, am băgat curent electric, am pus uşi şi ferestre, am pus bani din buzunarele noastre. Aveam muzică, tenis, masă şi pat aici, da' gagici n-aveam aici, să ştiţi, mai venea una - mai caldă, mai rece, da' cui îi păsa de dânsa?", spune el. Ceilalţi doi râd, fac haz din groapă. Groapa se adânceşte, dar fără Nea Vasi. Undeva, în direcţia primăriei încep să bată clopotele. Mă gândesc că nu-s clopotele care anunţă revolta lui Nea Vasi.

Pe strada alăturată cimitirului, pe 17 Noiembrie, câteva femei s-au strâns la vorbă, în jurul unui afiş care anunţă sosirea unui înalt prelat ortodox la cimitir, poate este chiar mitropolitul Laurenţiu Streza. Nea Vasi priveşte în direcţia lor, strâmbă din nas şi mormăie: "La ce bun toate adunările astea? Treb'e luptă în ţara românească!".

Dreptate pentru Nea Vasi

În România, pentru cei vii s-a inventat, din 1990, soluţia "Spania". Dacă Patagonia ar fi avut un produs intern brut mai mare decât al Spaniei, soluţia pentru cei vii din România, inclusiv pentru cei din Codlea, s-ar fi schimbat rapid, simplu şi firesc, în soluţia "Patagonia". Aşa, în România rămâne cum s-a stabilit la nivelul autorităţilor: cei vii rămân cu o mie de soluţii, iar cei morţi, cu o mie de păcate.

La Codlea, câţiva cetăţeni de pe strada 15 Noiembrie, stimulaţi puternic de doi-trei consilieri locali, doresc mutarea unui cimitir de 400 de locuri, confort restrâns, categoria "mâini încrucişate", din motive de… umiditate.

Despre monstruozitatea intitulată "Proiectul minier Roşia Montană" se spune că va strămuta 12 cimitire. Alte cazuri necunoscute în care se lucrează la migraţia mormintelor şi a oaselor celor decedaţi sunt, probabil, deja în derulare sau doar în plan.

Fără doar şi poate, deranjaţi de excavaţii şi de incapacitatea celor vii, morţii se vor organiza în sindicate pentru proteste în curţile televiziunilor de tip Pro, printre fătuci şi guguştiuci care întocmesc zilnic necrologul naţiei. Vor cere activităţi "mai cu viaţă" şi, mai ales, vor solicita dreptate pentru Nea Vasi, ucraineanul trăitor la Codlea.