Start la pescuit în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de pasionaţi ai pescuitului se adună în această perioadă în canalele Deltei. Cunoscătorii spun că acum se prinde cel mai bine crap. S-a deschis oficial sezonul la pescuit. Iubitorii din toată ţara ai acestui sport îşi fac vacanţele împreună pe meleaguri tulcene, mai ales că acum preţurile au scăzut cu 20%.

Îi recunoşti din parcările din Tulcea, unde descarcă din maşini nenumărate bagaje, toate în culori de camuflaj, să nu-i simtă peştele nici de departe. Nu vorbesc mult şi le este frică să nu le fure ceilalţi secretele: ruta spre „El Dorado" sau compoziţia mămăligii pentru crap.Ionuţ (31 de ani), din Iaşi, merge în fiecare an la Crişan în această perioadă pentru a pescui.

Mai citeşte şi:

Pescar de weekend, pe bălţile din Giurgiu

„Ne întâlnim în grupuri mari din toată ţara, practic ne organizăm astfel concediile încât să ne reunim cu toţii. Am găsit loc bun de peşte, gazda e OK, mâncarea - OK, preţurile nu sunt piperate, atmosfera e perfectă. Am fost şi pe la Sulina, dar tot la Crişan este cel mai bine. Nu sunt pescar profesionist, sunt amator, dar vin mereu aici să mă simt bine. Vreau să mai vin anul acesta, în toamnă, şi la anul, prin februarie, când trage mai bine crapul", povesteşte el.

Patronii îşi freacă palmele

Pescarii care vin în fiecare an asigură oarecum o stabilitate turismului din Deltă. „Ei vin sigur în fiecare an, în aceeaşi perioadă şi mai mult, fac cea mai bună propagandă acestor locuri, Deltei. Anual, vin cam 10.000 de pescari, în general din zona Ardealului, Bucureşti, dar şi de mai departe, Maramureş, Satu Mare, plus mulţi străini din Cehia şi Ungaria", spune Silviu Gheorghe, reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Tulcea.

Preţuri mici

În această perioadă, preţurile la cazare sunt mai scăzute cu 15 - 20% faţă de lunile de vară. O cameră dublă la o pensiune în zona Crişan costă 80 de lei pe noapte, masa de prânz sau cina - 25 de lei. Găseşti camere şi cu 50 de lei pe noapte. „O barcă cu motor se închiriază cu 150 de lei pe zi. În plus, multe pensiuni îşi iau clienţii de la Tulcea, ca să nu mai stea după mijloacele clasice de transport", mai spune Silviu Gheorghe.

Pescarii împătimiţi îşi fac în fiecare an program pentru această perioadă. „Aranjăm sculele, cortul, luăm mălai pentru mămăligă, conserve, haine groase, nişte vodcă şi, foarte important, nu uitaţi de portofel. La portofel se prinde cel mai bine în cazul în care nu prinzi la scule", oferă sfaturi Dan Drăgan, un pescar împătimit din Tulcea.

Momeala se poate procura din Tulcea. La ieşire din oraş, pe drumul judeţean 225E, se află mai multe magazine care vând momeli, scule şi accesorii de pescuit. În Deltă, e mult mai scumpă şi mai greu de procurat.

Anul acesta, chiar şi cei mai neexperimentaţi pescari nu rămân cu mâinile goale. Cunoscătorii spun că şi dacă bagi o mână în apă prinzi o ştiucă pe lacurile deltei. „Se poate spune că este anul ştiucii, se prinde la greu, la linguriţă. Am fost cu turişti care s-au şi speriat când au văzut dinţii unei ştiuci de cinci-şase kilograme. Bine, cei cu experienţă vor de-alea de la zece kilograme în sus... ", povesteşte Silviu Gheorghe, patronul unei pensiuni din Delta Dunării.

CÂT COSTĂ DRUMUL

Transportul pe ruta Tulcea - Crişan - Sulina costă 30,5 lei. Plecările sunt programate miercuri şi vineri la orele 10.00, 12.00 şi 14.00 (dus) şi marţi, joi şi duminică, la 6.00,7.00, 13.00 şi 18.00 retur. Drumul cu catamaranul costă 30,5 lei, iar cu nave rapide - 45 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate