Stâna dintre vile

Un bucureştean a renunţat, cu 14 ani în urmă, la confortul betoanelor şi s-a făcut cioban, la doi paşi de Capitală, în comuna Cornetu. Omul nu vrea să-şi dea pământul şi animalele,

Un bucureştean a renunţat, cu 14 ani în urmă, la confortul betoanelor şi s-a făcut cioban, la doi paşi de Capitală, în comuna Cornetu. Omul nu vrea să-şi dea pământul şi animalele, deşi mulţi i-au făcut oferte tentante

Cum ieşi din Bucureşti, în orice direcţie ai merge, tot de vile şi blocuri dai, cartiere rezidenţiale, cum li se zice, toate în mijlocul câmpului ars de canicula care ne bate-n cap. Pare curios că într-un asemenea peisaj cu betoane şi buruieni găseşti un saivan. E al lui Ştefan Mocanu, fost bucureştean, stăpân de oi, porci, capre, vaci şi tauri.

Nici măcar cioban din tată-n fiu nu se mândreşte că e nea Ştefan, care la cei 62 de ani ai săi recunoaşte că "e parvenit" în meseria asta, pe care a început-o în 1983, pe când lucra la Cooperativa Agricolă de Producţie din Cornetu.

Şi mai mult decât atât, nu e nici ţăran, pentru că o viaţă întreagă a petrecut-o în Bucureşti, deşi nu uită de originea sa oltenească. Ne conduce la saivan, în mijlocul câmpului, de unde, câteva sute de metri mai încolo, se vede aeroportul Clinceni.

"Nimeni nu mai munceşte pământul", zice bărbatul, care are grijă să nu-şi lase animalele să se ducă unde vor ele, că vin ţăranii din zonă cu scandal. "Dacă intră oile mele pe pământul altora, apar imediat ăia cu gura mare, că le-am stricat buruienile", dă omul roată cu privirea peste câmpul tăcut.

Statistica necuvântătoarelor

Ciudat destin a mai avut şi bătrânul! A lucrat mai întâi ca ospătar, pe urmă a luat-o la sănătoasa, la iarbă verde, la animale. "Am trăit eu la Bucureşti o viaţă întreagă, dar sămânţa mea de ţăran m-a tras în altă parte", aud de la gazdă, în timp ce intrăm în "casa" oilor, deşi nu ele sunt majoritare aici.

Numărătoarea arată că în locul acesta sunt 300 de porci, 100 de oi, 100 de capre, două vaci şi 14 tauri. Are stăpânul patru ajutoare, dintre care un nepot şi trei angajaţi, care stau zi şi noapte la fermă. Tabla de pe acoperişul clădirii s-a încins în miezul zilei, iar în interior aerul greu parcă te loveşte peste faţă.

Pe urmă îmi povesteşte cum a început totul, în 1993, când a cumpărat şase hectare de teren la marginea comunei Cornetu, apoi şi-a vândut maşina şi cu banii ăia a făcut rost de primele 35 de oi. Au urmat porcii şi caprele, iar produsele obţinute, brânză ori carne, erau comercializate prin firme de profil.

Zarzavaturi în locul porcilor

Bărbatul din faţa mea zice că nici în ruptul capului nu vinde pământul, cu atât mai mult cu cât s-a legat de zona asta, şi-a făcut casă aici. Are o fată, are nepoţi, le lasă lor totul, să facă mai departe agricultură, la care fiică-sa dă repede răspunsul, că va păstra averea moştenită.

"Nu e zi în care să nu mă întrebe cineva dacă vând terenul. Eu le zic la toţi care vin la mine că nu am pământ de vânzare", e convins bucureşteanul-ţăran. Şi asta în ciuda faptului că i-ar ieşi bani frumoşi dacă ar vinde, mai ales că preţul zonei a urcat până la 78 de euro pentru un metru pătrat.

Ieşim afară şi privim din nou câmpul. N-ai nevoie de binoclu ca să vezi cum vilele se apropie tot mai mult de ferma ciobanului nostru. Dacă unele case au fost deja terminate, altele sunt aproape gata sau doar la stadiul de fundaţie.

Birocraţia ucide agricultura

Mai trece o perioadă de linişte, apoi nea Ştefan se plânge că lucrurile merg tot mai greu, că sunt prea multe restricţii, nu mai reuşeşte să-şi comercializeze animalele şi n-ar fi exclus ca în viitor să se apuce de zarzavaturi, dacă dobitoacele nu mai sunt rentabile.

"Au fost şi vremuri bune, când aveam 500 de oi", e cătrănit bătrânul, care îmi arată locul unde ţine lâna oilor, aruncată între ciulini, că nu mai are nimeni nevoie de ea. Aşa cum şi animalele îmbătrânesc în staul, dacă drumul birocratic până la abator a devenit tot mai lung.