Spitalul „Marie Curie”: Doi dintre copiii cu sindrom hemolitic uremic sunt în continuare în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre copiii cu sindrom hemolitic uremic internaţi, la sfârşitul lunii septembrie, în Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti sunt încă în stare gravă, unul are afectare neurologică şi va avea nevoie de recuperare, iar altul are o complicaţie renală, a declarat marţi, pentru News.ro, şeful Secţiei de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean.

„Spuneam încă de la internare că doi dintre copii sunt în stare gravă. Unul dintre ei este bebeluşul din Bucureşti, acum în vârstă de nouă luni, cu o complicaţie renală, pentru care continuă tratamentul. Este un tratament de mai lungă durată”, a spus profesor dr. Mihaela Bălgrădean.

Băieţelul în vârstă de un an şi nouă luni, din Craiova, are o suferinţă neurologică.

„Copilul în vârstă de un an şi nouă luni, un an şi opt luni la internare, din Craiova, a fost în terapie intensivă cu convulsii care s-au menţinut destul de mult”, a precizat Bălgrădean.

Cel de-al treilea copil cu sindrom hemolitic uremic, fetiţa în vârstă de un an şi trei luni, tot din Craiova, a fost externat.

Fetiţa şi cei doi băieţei au fost internaţi cu forme severe de sindrom hemolitic uremic, insuficienţa renală fiind cauzată de toxine extrem de invazive care se găsesc la nivelul bacteriei escherichia coli.

Medicul Mihaela Bălgrădean a precizat că sursele infecţiei sunt produsele animale, printre care lapte, carne, dar şi apă, legume şi fructe şi îi atenţionează pe părinţi să fie prudenţi în preparaea hranei copiilor întrucât consecinţele sindromului hemolitic uremic pot fi foarte grave.

“De la măsurile de igienă pleacă totul. Este vorba de igiena mâinilor, de igiena alimentelor care se administrează acestor copii, spălatul cu atenţie al legumelor şi fructelor, spălatul cărnii şi preparării ei adecvate la temperaturi adecvate, adică bine fiartă. Carnea de vită trebuie să fie foarte bine fiartă. Separararea alimentelor crude de cele preparate, respectiv tocătoarele trebuie să fie separate atunci când preparăm carnea crudă. Să avem grijă şi cu ouăle, pentru că şi ele trebuie spălate înainte de a fi folosite”, a spus medicul.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”