Spitalul Colentina riscă să rămână fără medici din cauza numărului mare de infectări. Manager: „Doar 50% s-au vaccinat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / George Călin

Spitalul Colentina din Bucureşti riscă să rămână fără medici din cauza numărului mare de infectări. Managerul spune că se confruntă un grad mic de vaccinare anti-COVID în rândul personalului medical.

Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, a declarat că doar jumătate din personalul medical a vrut să se vaccineze, iar rata celor care se infectează creşte. Într-o astfel de situaţie, în spital nu va mai avea cine să asigure turele, a atras el atenţia

„În spitalul Colentina, şi asta nu o spun cu mândrie, puţin peste 50% din personal a ales să se vaccineze.

Rata personalului care se infectează e din ce în ce mai mare. Azi am avut un număr de alţi opt membri ai personalului şi şapte asistente infectate. Din aceştia doar doi vaccinaţi.

Avem asistente care n-au vrut să se vaccineze şi până la urmă s-au vaccinat la presiunea copiilor de 13-14 ani care s-au vaccinat.” a precizat acesta.

Victor Cauni a spus că dacă se infectează zilnic câte 7 medici, nu o să mai fie persoane care să poată face turele. Acesta a spus că trebuie lăsate deoparte conspiraţiile şi lumea să se vaccineze pentru a putea scăpa de pandemie.

„Apelul meu este un apel de vaccinare pentru că, lăsând la o parte toate teoriile conspiraţiei şi toate aceste fake-newsurile, în acest punct al pandemiei singura armă eficientă pe care o deţinem este vaccinul.

Noi avem peste 100 de pacienţi Covid pe spital. 200 în cealaltă zonă, cea verde. Am limitat la maximum intervenţiile chirurgicale şi internările în zona verde doar la urgenţe şi zona oncologică şi pentru a detaşa personal la COVID spre 60-70% din operaţii au fost amânate", a declarat Victor Cauni.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele