Spak, milionarul care s-a sinucis de teama cancerului / La autopsie nu s-a găsit nicio tumoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din industria alimentară şi-a pus capăt zilelor de teamă să nu aibă iarăşi cancer, boală de care a suferit anul trecut. Moartea lui Constantin Spak (58 de ani) i-a şocat pe cunoscuţi. Afaceristul oltean a încheiat socotelile cu viaţa după ce şi-a înfipt de trei ori cuţitul în piept.

Unul dintre cei mai bogaţi olteni şi-a pus capăt zilelor sâmbătă seara, chiar în sediul firmei din Valea Mare, judeţul Olt. Era împreună cu soţia sa, când i-a spus că merge la toaletă. Îngrijorată că bărbatul nu revenea, Olimpia Spak a mers după el şi l-a găsit fără suflare. „Nu există suspiciuni de omor. Rezultatul necropsiei indică trei plăgi penetrante semitorace, din care o plagă cardiacă, hemoragie internă şi externă", a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt.

Citiţi şi:

Milionarul Constantin Spak a fost găsit mort

Andreea Antonescu a sosit la Potcoava la o oră după sinuciderea lui Constantin Spak

Omul de afaceri nu a lăsat niciun bilet de adio, însă familia a dat asigurări că problemele medicale l-au determinat să se sinucidă, nu cele financiare. Deşi deţine o colecţie impresionantă de arme de foc, spun apropiaţii, acesta a ales cuţitul pentru a-şi pune capăt zilelor.

Răpus de gândul bolii

Constantin Spak suferea de o boală gravă şi anul trecut fusese supus unui transplant de ficat. Suspiciunea unei alte tumori nu i-a mai dat puterea de a se lupta din nou cu boala. „În urmă cu şase luni, domnul Spak a făcut un transplant de ficat. De atunci a intrat într-o stare de depresie, care s-a accentuat în timp. De câte ori mergea la Bucureşti, la control, discuta şi cu un psiholog din cadrul spitalului. În urmă cu ceva timp a primit o informaţie că i-ar fi apărut un nodul cancerigen. În toată această perioadă nu a mai comunicat cu familia. Vă confirm că nu s-a sinucis din cauza datoriilor, aşa cum se vehiculează.

/>
Într-adevăr, avea datorii la bănci, dar activele firmei depăşesc de cinci ori valoarea creditului. A obţinut fonduri de la Uniunea Europeană şi a reuşit să-şi facă afaceri", a spus Cristache Stăncioiu, avocatul familiei Spak. Acesta susţine că familia nu i-a anticipat gestul. „Nu cunosc dacă lua vreun tratament antidepresiv. Dar nu a existat nici cel mai mic gest care să ne determine să credem că s-ar sinucide. Se gândea la viitorul lui, al copiilor, la viitorul firmei. Nici măcar nu a aşteptat rezultatul analizelor care să-i confirme tumora. Necropsia nu a indicat nicio tumoră", mai spune avocatul.

„Ne-a dat mult curaj"

Cunoscuţii lui Spak spun că acesta era un afacerist desăvârşit. „Ne-a dat mult curaj în afaceri. După dumnealui am deschis şi noi, câţiva afacerişti locali, firme. Niciodată nu ne-am gândit că va ajunge în această situaţie de a se sinucide", a mărturisit Steluţă Marinică.

Cu o avere estimată la 80 de milioane de euro şi două fabrici de mezeluri în localităţile Potcoava şi Valea Mare, Constantin Spak conducea o afacere profitabilă în domeniul producţiei şi comercializării produselor din carne, fondată în 1914. Acesta are doi fii: Iulius, consilier în cadrul Consiliului Local Slatina, şi Traian, cunoscut drept logodnicul interpretei Andreea Antonescu. Vedeta a venit şi ea la casa din Potcoava, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al viitorului său socru.

„Era pâinea lui Dumnezeu"

Vecinii îl ştiu ca pe un om bun, care i-a ajutat întodeauna. „Era om bun, pâinea lui Dumnezeu. Mi-a angajat toţi nepoţii la fabrică. Îşi ajuta vecinii. Chiar ieri, înainte de a pleca, a luat un copil din vecini şi i-a cumpărat cârnaţi de 20 de lei. Cine ştie ce-o fi fost în sufletul lui?", a spus Domnica Traşcă. Nici Maria Bădoi nu-şi explică de ce vecinul său şi-ar fi pus capăt zilelor acum, când a avut momente mult mai dificile în viaţă. „Am făcut puşcărie cu el, ne-a săltat în '89, când era agitaţia cu Ceauşescu. Nu înţeleg, dacă nu a făcut-o atunci, că avea motive de îngrijorare, de ce s-a sinucis acum?", a povestit femeia.

Oamenii spun că afaceristul avea destulă experienţă cât să nu se sperie de problemele financiare. „Ne ajuta pe toţi. Cred că a avut o depresie, ceva. Îi reuşise operaţia, era bine, dar l-a apăsat ceva. Nu am auzit să fi avut datorii", a completat Cornel Drăguşin. Omul de afaceri va fi condus pe ultimul drum marţi, înmormântarea fiind una cu fast. Familia a ales un sicriu din gama de lux Boston, în valoare de aproximativ 3.000 de euro.

80 de milioane de euro este cifra la care a fost estimată averea omului de afaceri Constantin Spak.

"Ne ajuta pe toţi. Cred că a avut o depresie, ceva. Îi reuşise operaţia, era bine, dar l-a apăsat ceva.''
Cornel Drăguşin vecin

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG