Sora Aurei Ion, scrisoare emoţionantă pentru familia Alexandrei: „Îmi cer iertare că nu am reuşit să înving sistemul corupt din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aura Ion

Sora Aurei Ion, una dintre victimele accidentului aviatic din Apuseni din 2014, a transmis o scrisoare familiei Alexandrei, spunând că îşi cere iertare pentru că „nu a reuşit să învingă sistemul corupt din România” şi s-a ajuns astfel, la o altă tragedie din cauză că intervenţia nu a fost la timp.

„Domnule Cumpănaşu, îmi cer iertare pentru că nu am reușit să înving sistemul corupt din România! La data de 20 ianuarie 2014 sora mea, Aura Ion, murea înghețată, după ce aeronava cu care se deplasa s-a prăbușit în Munții Apuseni. Autoritățile nu i-au localizat: STS-112, Romatsa, SRI. MApN-ul nu au vrut să ridice pentru misiune elicopterul Puma Socat. Am avut aceeași reacție pe care o aveți dumneavoastră acum: cine este vinovat să plătească!”, îşi începe Mariana Ciucă scrisoarea transmisă public unchiului Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, şi familiei fetei, care a sunat de trei ori la 112, dar nu a fost salvată, conform mediafax.ro

Mariana Ciucă spune că s-au distrus şi falsificat probe în dosarul accidentului aviatic, din Apuseni, când, la fel ca şi în cazul Alexandrei, STS nu a reuşit localizarea.

„M-am implicat în dosarul anchetei penale, dar procurorii militari au început să distrugă și să falsifice probe din dosar, au refuzat să administreze probe relevante solicitate - de exemplu expertiza pentru localizare STS, iar acolo unde nu au avut ce să facă au interpretat după bunul plac. În final, pentru STS-112, SRI, Smurd și MApN au emis o soluție de clasare deși toate aspectele invocate de noi se încadrează la siguranța națională a României. Concluzia: Romania este condusă de un grup mafiot”, spune sora Aurei Ion, conform mediafax.ro. 

Mariana Ciucă spune, în scrisoarea sa, că zeci de persoane i-au oferit ajutor, dar în final a rămas singură, abandonată de toţi cei în care a avut încredere şi care ar fi trebuit să facă lumină în cazul Aurei Ion şi a lui Adrian Iovan, care au murit îngheţaţi aşteptând să fie salvaţi după accidentul aviatic din Apuseni.

„Urmă̆rile: am rămas singură în lupta mea cu sistemul corupt, eu împreună cu familia și cu avocata noastră (..) am fost denigrată eu și familia mea; a fost denigrată și pătată memoria Aurei despre care s-au făcut afirmații mincinoase (...) Iată, pe scurt, o parte din repercusiunile faptului că mi-am permis să îmi cer drepturile și să cer sancționarea celor răspunzători de moartea surorii mele”, scrie sora Aurei Ion.

Femeia spune că va continua lupta chiar dacă va fi „singură ca şi până acum”.

„Voi continua această luptă, voi duce la bun sfârșit ceea ce am început! Chiar dacă mă vor arăta cu degetul, întrebându-mă ce mai vreau, chiar dacă voi fi singură ca și până acum. Da, am fost acuzată că vreau bani. Nu, nu vreau bani! Am luptat pentru ca să nu se repete. Din păcate, s-a repetat! Îmi cer iertare Alexandrei și familiei ei pentru că nu am reușit să atrag răspunderea celor ce se fac vinovați de intervenția din Apuseni! Dacă reușeam, astăzi, cu siguranță autoritățile statului ar fi acționat prompt. Îmi cer iertare!”, mai scrie sora Aurei Ion.

Alexandra, fata de 15 ani din Olt, dispărută miercuri, a reuşit să sune la 112 de trei ori, în cursul zilei de joi, şi să ofere detalii cu privire la locul unde este sechestrată şi cu privire la agresor. Cu toate acestea, Poliţia a transmis că STS a dat trei locaţii greşite, iar pentru a patra a fost cerut mandat de percheziţie noaptea la 3 şi s-a acţionat abia la 6 dimineaţa.

STS a transmis vineri, la ore bune de la solicitările presei, că: "STS nu identifică locul telefonului şi nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul. Toate aceste informaţii sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc şi sunt disponibile la nivelul operatorilor şi dispecerilor implicaţi în gestionarea cazului".

Acesta este al doilea caz, după accidentul aviatic din Apuseni, în care STS este acuzat că nu a oferit date concrete pentru salvarea victimelor. În Apuseni, în 2014, şi-au pierdut viaţa Aura Ion şi Adrian Iovan, după ce au supravieţuit prăbuşirii avionului, dar au îngheţaţi nefiind localizaţi la timp de către STS.

La acea vreme unul dintre motivele invocate a fost faptul că zona era greu accesibilă şi accidentul s-a petrecut în munţi. De această dată, tragedia a avut loc într-un oraş, iar casa era la drumul european 70.

Situaţia va fi discutată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de marţi.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile