Solicitare pe o lege a Armatei pentru medicii de familie. Ministerul Apărării face precizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-o lege din 2006, medicilor de familie le este solicitat să trimită o situație cu pacienții care nu sunt apți pentru serviciul militar. Ministerul Apărării spune că demersul este unul obișnuit.

FOTO: Armata Română

Unii medici de familie se confruntă pentru prima dată cu o astfel de solicitare, deși legea este veche din 2006.

Trebuie analizat din punct de vedere legal dacă nu contravine unor acte normative, mai ales în ceea ce privește GDPR (Regulamentul general privind protecția datelor). Știm cu toții că în ultima perioadă se pune accent pe acest GDPR, pe confidențialitate și transmiterea unor informații cu caracter personal. Atât timp cât nu avem acceptul pacientului de a transmite aceste date, noi trebuie să fim foarte atenți, suntem vulnerabili sancționării de către organele abilitate. Trebuie să analizăm toate actele normative care reglementează acest aspect pentru a fi în legalitate, cu transmiterea informațiilor, mai ales că sunt puncte sensibile, în cazul unor pacienți cu anumite afecțiuni. Nu am mai primit o astfel de solicitare, este prima dată. (...) Trebuie văzut temeiul legal, dacă putem transmite aceste informații, fără avea acceptul pacienților”, a declarat un medic de familie, pentru ziarul „Adevărul”.

În replică, Ministerul Apărării a transmis că această reglementare este în vigoare din anul 2006.

Avem legea 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. La articolul 47 se spune clar că «direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care au fost înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar». Normal, la rândul lor, direcţiile sanitare cer aceste date medicilor de familie. Deci nu este nimic nou de ani de zile. Este practic o debirocratizare în sistem care este valabilă de mai multă vreme”, au precizat oficiali militari.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate