Socialismul domnului Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernarea actuală «de dreapta» nu face altceva decât să întineze nobilele idealuri ale capitalismului.

Prea mult timp s-a consumat pentru a se discuta despre remanierea Guvernului Boc. De parcă rămânerea în funcţie sau plecarea unor Şeitan, Funeriu, Vlădescu ar schimba ceva fundamental în mersul lucrurilor. Nu. Tăierea capetelor nu furnizează decât iluzia unor măsuri care să mai răcorească spiritele prea încinse, la fel cum menţinerea echipei este tot o iluzie, cea a unităţii unui Cabinet decis să aplice un program dificil, dar câştigător în cele din urmă.

În spatele spectacolului de sunet şi lumini, al întâlnirilor tainice din pădurea Snagovului, al confruntărilor dintre taberele PDL, care acum nu mai sunt numite grupuri de interese, stau realităţile României. În această privinţă nimeni nu mai poate fi minţit.
La mijlocul anului 2010, ţara noastră este în plină recesiune economică. E adevărat, în primul trimestru au crescut exporturile şi producţia industrială, dar, în total, scăderea s-a dus la 2,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile la bugetul de stat au continuat să se prăbuşească, mai ales cele provenind din TVA şi din accize. Simultan, cheltuielile au crescut. Concluzia este doar una singură, faliment! Poţi da afară zece Vlădeşti, tot aia e!

Înflăcăraţii susţinători ai Guvernului afirmă că plata salariilor şi a pensiilor e de vină pentru dezastrul din finanţele statului. Alţii se bucură ca bezmeticii că s-a terminat cu viziunea de stânga a statului social. Nişte analfabeţi politici. Dacă ar fi aşa, nu era datoria guvernării de „dreapta" a lui Emil Boc să producă prosperitate, creştere economică, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a cadrului concurenţial? Nu trebuia ca PDL, fiind de dreapta, popular-conservator, să poarte capitalismul românesc spre noi culmi de eficienţă şi dezvoltare? Şi ce a făcut?

A hrănit aceeaşi clientelă care nu are nicio legătură cu capitalismul concurenţial. Cine are spate politic primeşte contracte de la stat din care obţine profituri uriaşe. Apoi se duce la plajă cu prietenii să mai dea o tablă. Capitaliştii de cumetrie, cum le-a zis comunistul Ion Iliescu, trăiesc pe spinarea statului mai abitir ca cinci milioane de pensionari. Aici este buba, domnule preşedinte Traian Băsescu. Nu pensionarii ruinează ţara, ci afacerile clientelei politice.

Acelaşi Ion Iliescu spunea că Nicolae Ceauşescu a întinat nobilele idealuri ale socialismului. Guvernarea actuală „de dreapta" nu face altceva decât să întineze nobilele idealuri ale capitalismului. Dacă a-i pune pe cei mai săraci din societate să plătescă şmecheria, prostia şi lăcomia celor cu acces la resursele statului înseamnă guvernare de dreapta, atunci ar trebui să ne întoarcem urgent la comunism. Din fericire, nu este aşa. Dreapta înseamnă egalitate de şanse, eficienţă economică, productivitate, competenţă şi, nu în ultimul rând, solidaritate socială.

Sub masca guvernării de dreapta, domnul Boc oferă un socialism întors pe dos. Distribuie pierderile maselor largi şi concentrează resursele în buzunarele camarilei de partid. Oricâte măsuri ia, până la urmă lui Emil Boc tot asta îi iese.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”