Singuri acasă

la rampă şi zice senin că nu e nicio nenorocire dacă se amână integrarea, să stăm liniştiţi la locurile noastre că Palatul Cotroceni veghează. Ministra integrării, Anca Boagiu, vine cu

la rampă şi zice senin că nu e nicio nenorocire dacă se amână integrarea, să stăm liniştiţi la locurile noastre că Palatul Cotroceni veghează. Ministra integrării, Anca Boagiu, vine cu teoria că nici nu se pune problema vreunei recomandări privind termenul de aderare, deşi preşedintele Comisiei Europene, Barroso, îşi permite să o contrazică, prezentând deja trei variante pentru România. Surghiunul medical la Viena l-a scos pe preşedinte din joc pentru câteva zile, efectele fiind, pe termen scurt, creşterea numărului de călători pe liniile aeriene austriece. Democratul zburător Emil Boc s-a repezit cu buchetul de flori în avion, mânat de dorinţa de a-i duce şefului statului salutul său şi al întregului partid. Ungureanu şi Blaga l-au însoţit, nu mai puţin entuziaşti. Premierul Tăriceanu a aterizat şi el la Viena, dar cu alte treburi, să joace un meci de fotbal în echipa Europei. Liderii Alianţei - plecaţi, premierul - fotbalist, preşedintele - în recuperare, noroc că a rămas să ne ţină de urât în ţară al doilea om în stat, Nicolae Văcăroiu. Ce e al lui e al lui. Nea Nicu este un domn, nu a profitat că ne-am pomenit singuri acasă şi nu s-a proclamat preşedinte în locul lui Traian Băsescu. Nu se ştie prin ce minune, clasa politică românească a scăpat de griji şi îşi permite să se relaxeze tocmai în momentele cele mai critice, când lobby-urile din Uniunea Europeană sunt pe cale să ne hotărască soarta. La Bucureşti nu se mai văd steguleţele, nici cele roşii, nici cele galbene, iar lupta anticorupţie a ajuns în sfârşit să raporteze comisarilor europeni marile victorii. E adevărat, caracuda Miki şpagă nu poate fi prezentat drept ferocele rechin al corupţiei, fiind agăţat doar pentru puştile de vânătoare primite de la fostul său consilier Fănel Păvălache, dar e bun şi atât. E senator, a fost secretar general al guvernului, are calificările necesare pentru a convinge că justiţia nu se mai împiedică în pragul marilor demnitari.
Rezolvând şi problema cu corupţia, partidele s-au întors la ce le este mai drag, joaca de-a alegerile. Până la sfârşitul lui octombrie, parlamentul s-a angajat să voteze noile legi electorale. Ca să aibă sens, adoptarea unui nou cod electoral trebuie să aducă o schimbare de substanţă, şi nu să modifice doar culoarea tuşului de pe ştampilă. Marea provocare este introducerea sistemului uninominal, o reformă pe care clasa politică a respins-o în fiecare legislatură de până acum. Decizia cere nu numai curaj, dar şi o majoritate consistentă, dacă nu chiar consensul partidelor parlamentare. Înţelegere nu mai există de mult nici măcar în Alianţa DA, aşa că e greu de crezut că se va găsi înţelepciunea pentru a aborda o chestiune atât de dificilă în discuţiile dintre toate partidele parlamentare. Când PNL şi PD sunt la cuţite, când preşedinţia instrumentează mişcări insurgente în partidul premierului, când PSD se înfrăţeşte cu PRM, PD se învrăjbeşte cu UDMR, iar PC nu mai ştie încotro să o ia, e clar că vom rămâne singuri acasă şi după întoarcerea lui Băsescu de la Viena.