Singura „superlună” a anului 2017. Când şi unde poate fi observată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Singura superlună a anului 2017 va putea fi observată în această noapte, 03 decembrie/ Foto: EPA

În această duminică, luna plină va părea puţin mai mare şi mai luminoasă decât de obicei în momentul în care îşi va face apariţia pe cerul nopţii. Aceasta va fi prima şi singura „superlună” a anului 2017. Chiar dacă acest fenomen este poate mai puţin spectaculos decât o eclipsă este un motiv la fel de bun de a admira cerul nopţii şi spectacolul oferit.

Motivul pentru care acest fenomen are loc provine din faptul că orbita Lunii în jurul Pământului nu este un cerc perfect, ci o elipsă. Acest lucru înseamnă că atunci când străbate această orbită, Luna este uneori mai aproape de Pământ iar alteori mai departe. La perigeu, punctul de pe orbita ei cel mai apropiat de Terra, Luna se află mai aproape de noi cu 42,200 km faţă de apogeu, punctul cel mai îndepărtat de pe orbita ei. 

O „superlună” are loc atunci când avem o lună plină la perigeu, rezultatul fiind acela că luna plină ne pare a fi puţin mai mare şi mai luminoasă decât de obicei. Acest fenomen are loc o dată la 14 faze de lună plină. Evident, din punct de vedere astronomic, acest fenomen nu are nicio semnificaţie.

Următoarele dăţi în care vom avea din nou o „superlună” sunt 2 şi 31 ianuarie 2018. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online