Singura soluţie
0Referendumul este soluţia unei crize pe care nu o puteam ocoli.
Omăruntă modificare constituţională făcută în 2003, prin care s-a mărit mandatul preşedintelui de la patru, la cinci ani, a contribuit mult la crearea condiţiilor pentru a se ajunge în situaţia politică de toată jena din ziua de astăzi. Aşa cum spunea bătrâna Constituţie din 1991, lucrurile erau clare. Alegeri parlamentare şi prezidenţiale simultane, cine câştiga avea majoritatea timp de patru ani. Candidaţii la prezidenţiale erau locomotive pentru partidele lor, iar, la încheierea mandatului, schimbarea de putere se petrecea în mod natural. În 1996, în 2000 şi în 2004, regula a funcţionat. Alegerile au adus, de fiecare dată, liniştirea spectrului politic şi configurarea unui nou peisaj majoritate-opoziţie.
Desincronizarea mandatului legislativ de cel prezidenţial şi implicarea în forţă a preşedintelui-jucător Traian Băsescu pe scena politică de după 2004 au provocat grave distorsiuni. În 2008, preşedintele a forţat o nefirească majoritate guvernamentală, PDL-PSD. În 2009 a refuzat numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de premier şi a reconfigurat majoritatea, după câştigarea celui de-al doilea mandat, cu PDL, UDMR şi o fracţiune desprinsă din PSD condusă de reevaluatul Gabriel Oprea. În loc să avem o majoritate aşa cum a ieşit din urne, preşedintele şi-a construit propria majoritate, indiferent de ideologii sau de opţiunea electoratului.
Rezultatul unor asemenea forţări a fost instabilitatea politică. Marea alianţă PDL-PSD, vândută publicului ca o formulă solidă cu 70% din locurile din Parlament care va face reforme curajoase, s-a dovedit un eşec deplin. Nici soluţia guvernelor Boc nu a fost mai puţin lipsită de tensiuni. Echipa actualului primar de la Cluj a suferit numeroase remanieri şi reconfigurări în doi ani de stat la Palatul Victoria. În cele din urmă, Traian Băsescu l-a schimbat pe Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu, o formulă care a rezistat mai puţin de trei luni. Acumularea nemulţumirilor populaţiei a produs căderea cabinetului Ungureanu mai devreme de momentul alegerilor parlamentare din această toamnă. Chiar dacă PDL ar fi rezistat până în noiembrie la Palatul Victoria, am fi ajuns după legislative la aceaşi situaţie: o majoritate USL în opoziţie cu preşedintele Traian Băsescu.
Până la urmă, referendumul din 29 iulie este chemat să rezolve o criză în care oricum am fi intrat după alegerile de la finele anului. Pentru că mandatul preşedintelui se încheie abia în decembrie 2014, ar fi fost nevoie de o coabitare de doi ani, lucru extrem de improbabil. De fapt, chiar Traian Băsescu a sesizat acest lucru şi a propus demisia sa pentru a avea alegeri prezidenţiale anticipate, dar a cerut ca preţ revizuirea Constituţiei.
Modul în care s-a ajuns la suspendare, modificările legislative făcute peste noapte au provocat reacţii dure din partea Uniunii Europene, complicând criza internă.
Orbiţi de lupta pentru putere, politicienii din cele două tabere sunt hotărâţi să se bată până la distrugerea finală. În acest haos, singura speranţă rămâne luciditatea oamenilor chemaţi la vot. Iar ieşirea din criză are nevoie, în primul rând, de prezenţa la urne cerută de Curtea Constituţională şi de Uniunea Europeană. Invalidarea referendumului va produce nelegitimitate, indiferent de rezultat.
Ion M. Ioniţă este senior editor "Adevărul"