Sindicaliştii s-au îmbrâncit cu jandarmii în timpul manifestaţiei de la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grevele şi manifestaţiile au început să se înmulţească în România

Aproximativ 4.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi să picheteze, vineri, sediul Palatului Cotroceni, cerându-i preşedintelui să refuze promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri necesare pentru restabilirea echilibrului bugetar, lege care va afecta milioane de români, cărora le vor scădea veniturile cu 15-25%.

Acţiunea este organizată între orele 9.00 şi 11.00.

Mai citiţi şi:

Cum s-a desfăşurat mare grevă de la atelierele Griviţa din anii 1930

Grevele de la Griviţa '33, o diversiune a lui Carol al II-lea

CCR hotărăşte astăzi dacă legile austerităţii sunt sau nu constituţionale

Contribuţiile sociale, plafonate la 1.500 de lei

UPDATE 10.20 Protestatarii de la Palatul Cotroceni au încercat să forţeze cordonul de ordine şi să îndepărteze gardurile de protecţie, însă jandarmii au reuşit să creeze un baraj şi să îi menţină pe aceştia în zona amenajată pentru pichet.

Decizia de organizare a protestului a fost menţinută în condiţiile în care Curtea Constituţională a amânat, pentru vineri, hotărârea cu privire la sesizările referitoare la legile austerităţii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Sindicaliştii anunţau anterior că vor renunţa la protestul din 25 iunie, doar dacă Curtea Constituţională va decide în 24 iunie trimiterea legilor de austeritate în Parlament.

Click aici pentru a vedea România în timpul crizei din 1933


Traficul rutier este închis pe o porţiune a Bulevardului Geniului din Capitală, de la intersecţia cu Bulevardul Iuliu Maniu până la Şoseaua Panduri, vineri, între orele 8.00 şi 11.30, se arată într-un comunicat de presă al Brigadei de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să evite tranzitarea zonei respective între orele amintite şi să aleagă rutele ocolitoare Bulevardul Timişoara – Strada Răzoare – Şoseaua Panduri sau Bulevardul Iuliu Maniu – Şoseaua Virtuţii. Poliţiştii mai recomandă şoferilor să nu blocheze centrul intersecţiei, să nu claxoneze abuziv şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.

În opinia sindicaliştilor, legea privind măsurile de austeritate va avea grave repercusiuni asupra vieţii a milioane de români, cărora li se vor opera reduceri individuale ale salariilor din sectorul bugetar cu 25 la sută, măsură la care se adaugă şi diminuarea pensiilor individuale cu 15 procente, precum şi suprimarea unor ajutoare sociale.

Sindicaliştii îi vor înmâna o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, prin care îi vor cere să retrimită legile în Parlament şi vor depune plângere împotriva statului la OIM.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți