SIE a făcut interceptări numai în condiţii legale
0Prim-adjunctul directorului SIE, Silviu Predoiu, a declarat, azi, după audierea în Comisia parlamentară de verificare a interceptărilor, că Serviciul a făcut interceptări numai în condiţiile
Prim-adjunctul directorului SIE, Silviu Predoiu, a declarat, azi, după audierea în Comisia parlamentară de verificare a interceptărilor, că Serviciul a făcut interceptări numai în condiţiile legale, dar că nu deţine aparatură de interceptare.
Întrebat dacă SIE a făcut interceptări cu aparatura SRI, Silviu Predoiu a răspuns: "A făcut interceptări numai în condiţiile legale".Întrebat dacă SIE deţine aparatură de interceptare, Predoiu a răspuns negativ.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei, senatorul PSD Cristian Diaconescu, a arătat că SRI şi SIE "îşi desfăşoară activităţile în cadrul şi în parametrii legali". Întrebat dacă se poate vorbi despre indicii care să ducă la ideea că SIE face interceptări ilegale, Diaconescu a precizat: "Categoric, nu". Senatorul a mai spus că SIE şi SRI au răspuns invitaţiei comisiei de a discuta problema mecanismelor şi a cadrului legal privind interceptările, ascultările, preluarea unor informaţii şi a modului în care se desfăşoară activitatea privind interceptările.
Diaconescu a anunţat că membrii comisiei vor elabora un raport, pe care îl vor face public într-o conferinţă de presă. Comisia a decis să continue miercuri audierile şefilor SPP, STS, DGIA, DGIPI, DIICOT, DNA şi Parchetului General.
Comisia de anchetă privind interceptarea comunicaţiilor a fost înfiinţată după ce preşedintele Comisiei de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Dan Voiculescu, a sesizat Birourile Permanente ale celor două Camere asupra informaţiilor rezultate la audierea lui Claudiu Săftoiu, în calitate de director al SIE. Potrivit Comisiei privind suspendarea şefului statului, Claudiu Săftoiu ar fi afirmat că Serviciul pe care îl conducea ar fi interceptat convorbiri telefonice cu mandat de la procurorul general.