Sezonul „reducerilor“ la Bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din ce în ce mai puţini absolvenţi de liceu se înscriu la Bacalaureat

Aproape un sfert dintre candidaţii de toamnă au absolvit examenul de Bacalaureat, rata de promovare fiind mult mai mică decât cea din iulie.

Rata de promovare în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului este de aproximativ 25%, în condiţiile în care din ce în ce mai puţini candidaţi se mai înscriu să susţină examenul în fiecare an. În sesiunea încheiată săptămâna aceasta, tendinţa s-a păstrat: din cei aproape 100.000 de candidaţi înscrişi, 14% din ei nici nu s-au prezentat la examene.

La ultima strigare la Bacalaureatul de anul acesta au participat, aşadar, 85.117 de candidaţi. Peste 14.000 din absolvenţii înscrişi iniţial au renunţat anul acesta şi nu s-au mai prezentat să susţină probele de examen, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei. Înaintea soluţionării contestaţiilor, au promovat 20.662 de candidaţi.

„Procentul celor care se prezintă la acest examen scade în fiecare an", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Experienţa anilor trecuţi arată că, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare creşte doar cu unul, maxim două procente, lucru valabil şi pentru această sesiune.

Din totalul de 99.111 de candidaţi înscrişi, au promovat totuşi mau mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când promovabilitatea la nivel naţional a fost de 16,8%.

În prima sesiune a examenului de anul acesta au promovat 44,41% dintre candidaţi.

Puţini şi nemulţumiţi

Absolvenţii din judeţul Giurgiu au fost  cei mai determinaţi să scape de Bacalaureat toamna aceasta, rata de promovare înregistrată în rândul lor fiind de peste 50%. La polul opus sunt tot candidaţii din Ilfov, la fel ca în prima sesiune, din luna iulie: aici au promovat puţin peste 10% dintre elevi.

Candidaţii care au susţinut examenul la ultima strigare a Bacalaureatului în format unic, deşi puţini, au fost nemulţumiţi de rezultatele obţinute, într-o măsură mai mare decât „recidiviştii" de anul trecut, cu aproximativ 3.000 de contestaţii. Concret, peste 23.500 dintre candidaţi au depus contestaţii în această sesiune.

Absolvenţii bucureşteni se menţin şi anul acesta pe primul loc în topul nemulţumiţilor: peste 4.000 de elevi au solicitat recorectarea lucrărilor, cele mai multe la probele de matematică, limba română şi la biologie. Pe locul al doilea este Constanţa, cu 1.179 de contestaţii. Judeţul Argeş s-a clasat pe locul al treilea, cu 1.179 de contestaţii.

Judeţele în care cei mai puţini candidaţi şi-au contestat notele obţinute în această toamnă au fost Sălaj, cu 114 solicitări, Călăraşi (141) şi Sibiu, unde doar 151 dintre elevii Bac-ului de toamnă au fost nemulţumiţi de rezultatele obţinute.

14.000  dintre absolvenţii înscrişi la Bac nu s-au mai prezentat la examen.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile