Sesiune specială pentru tezele cu subiect unic
0Elevii claselor a VII-a care au absentat la primele două sesiuni ale tezelor cu subiect unic le pot susţine începând cu data de 21 august, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei,
Elevii claselor a VII-a care au absentat la primele două sesiuni ale tezelor cu subiect unic le pot susţine începând cu data de 21 august, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).
Astfel, prima probă, cea de la matematică, va avea loc în data de 21 august, iar următoarea probă, limba şi literatura maternă, susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, va avea loc în data de 23 august.
Sesiunea specială a tezelor cu subiect unic se va termina în data de 28 august, cu proba scrisă la limba şi literatura română.
Teza va avea o durată de 50 de minute, va începe la ora 12.00, iar notele obţinute vor avea o pondere de 25 la sută în media semestrială, conform metodologiei MECT.
Evaluarea tezelor va fi făcută de profesori, alţii decât cei ai şcolii în care s-a dat examenul.
Potrivit reprezentanţilor MECT, tezele cu subiect unic vor avea statutul tezelor date până acum de elevi, iar notele nu vor putea fi contestate.