Seful Antifraudă - lăudatîn "Le Monde", remaniatla Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia de sâmbătă a prestigiosului cotidian francez a publicat un articol despre lupta antifraudă în România şi succesele pe care le-a înregistrat DLAF în ultimul an, de la crearea sa, în

Ediţia de sâmbătă a prestigiosului cotidian francez a publicat un articol despre lupta antifraudă în România şi succesele pe care le-a înregistrat DLAF în ultimul an, de la crearea sa, în iunie 2005. şeful DLAF, Tudor Chiuariu, se află pe lista secretarilor de stat care urmează să fie restructuraţi.
Intitulat "România: departamentul antifraudă creat de Bucureşti dă primele sale rezultate", materialul descrie în amănunt modul în care a fost reformat întregul sistem al controlului fondurilor europene, prin înfiinţarea DLAF. "Le Monde" remarcă şi modul în care Tudor Chiuariu, şeful Departamentului pentru Lupta Antifraudă, a reuşit, printr-o politică coerentă de resurse umane, să atragă inspectori tineri care şi-au finalizat studiile în străinătate. Cotidianul francez ţine să precizeze că rolul acestui organism este fundamental în condiţiile în care România urmează să primească în perioada 2007-2013 fonduri europene în valoare de 31 miliarde de euro. Articolul precizează în continuare că Departamentul Antifraudă a deschis anul trecut 51 de dosare de fraude cu fonduri europene şi a finalizat 43. Materialul publicat de "Le Monde" vine în contextul în care, la Bucureşti, a fost înaintată lista secretarilor de stat care vor fi remaniaţi, iar Chiuariu se află printre ei. Aleodor Frâncu, şeful Cancelariei primului-ministru, declara marţi pentru agenţia de presă NewsIn că "Tudor Chiuariu îşi va păstra funcţia de conducere în cadrul DLAF, însă nu va mai fi la nivel de secretar de stat. Facem o reorganizare acolo".

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată