Se schimbă CODUL RUTIER. Amenzile de circulaţie, contestate mai uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile de circulaţie, mai uşor de contestat

Potrivit propunerii de lege, cetăţenii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a contesta amenda primită.

Până acum, o amendă de circulaţie putea fi contestată doar la judecătoria de pe raza localităţii unde a fost constatată contravenţia. Noutatea este că, de acum înainte, procesele verbale pot fi contestate la judecătoriile de pe raza localităţilor în care domiciliază respectiva persoană.

Preşedintele Comisiei pentru administraţie din Senat, Marius Necula (PDL) a apreciat gestul Poliţiei Române insistând pe ideea că astfel se face un pas către cetăţean pentru a înlesni viaţa şoferilor, care nu este deloc una uşoară.

„Cred că decizia Guvernului (care nu a susţinut adoptarea propunerii de lege - n.r.) este influenţată de decizia ministerului de resort şi, în speţă, a Poliţiei Române şi a Poliţiei Rutiere. Normal că pentru Poliţie şi pentru minister este mult mai comod ca lucrurile să se petreacă ca şi până acum, ei să întocmească acele amenzi de contravenţie, iar cetăţeanul să alerge prin ţară. Sistemul lor este la nivel naţional, sunt foarte bine puşi la punct şi cred că e cazul să facă acest pas către cetăţean. Cetăţeanul care, să zicem, s-a dus în concediu şi a luat patru amenzi, se întoarce acasă şi în acel termen de 15 zile face contestaţia la judecătoria de pe raza localităţii unde domiciliază. Acesta este şi textul amendamentului care a completat legea ca cetăţenii să fie cu domiciliul stabil în România", a spus Marius Necula.

Membrii Comisiei au adoptat amendamentul prin care se impune condiţia ca domiciliul cetăţenilor care fac astfel de contestaţii să fie pe teritoriul României.

Iată un paragraf din comunicat_ „În cazul amenzilor de circulaţie, această procedură îngreunează foarte mult sarcina şoferilor. De exemplu, contestarea amenzilor pentru circulaţia pe drumurile publice fără rovinietă este aproape imposibilă. Astfel, în practică întâlnim situaţii în care conducătorii autovehiculelor, care din diverse motive nu şi-au achitat rovinieta, primesc zeci de procese verbale, care le sunt aduse la cunoştinţă după o perioadă foarte lungă de timp de la prima constatare a încălcării legii, iar procesele verbale sunt emise de agenţi din diferite judeţe. În această situaţie, proprietarul autovehiculului va trebui să conteste procesele verbale la judecătorii din mai multe judeţe".

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei