Scoală de vară pentru liceeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează o şcoală de vară pentru liceenii interesaţi de jurnalism, în perioada 25 - 30 iulie, în Bucureşti.

Programul se adresează tinerilor atraşi de jurnalismul audiovizual, care activează sau nu în cadrul unor publicaţii şcolare, şi îşi propune să îi învete cum se realizează un material vizual, care sunt tehnicile de editare, cum se identifică un subiect, cum se face documentarea şi, mai ales, ce înseamnă munca de teren. Programul mai include vizite în redacţii şi întâlniri cu jurnalişti. Materialele realizate de participanţi vor fi accesibile pe www.blogoliceeni.ro. - un site ce reuneşte producţiile jurnalistice realizate de elevi în cadrul proiectelor derulate de CJI.

Acest program intensiv va fi susţinut de Constantin Trofin, jurnalist de televiziune, cadru didactic la Universitatea "Babes-Bolyai" şi trainer al Centrului pentru Jurnalism Independent. Cursurile se vor desfăşura de luni până vineri, între orele 10.00 - 17.00, cu o pauză de prânz. Sâmbătă programul se va încheia la 14.00.

Taxa de participare este de 150 de ron. (Suma acoperă masa de prânz şi materialele de curs). Pentru a vă înscrie trebuie să trimiteţi un CV şi o scrisoare de intenţie în care să arătaţi de ce vreţi să participaţi la acest curs. Înscrierile se primesc până la 20 iulie la email: mihaela@cji.ro sau fax: 021 3111378, persoană de contact Mihaela Danga. (tel: 021 311 1375). Programul este co-finanţat de Fundaţia "Dinu Patriciu".

Mai multe pentru tine:
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort