Scindarea Mitropoliei Ardealului rămâne definitivă
0Forţat de demonstraţiile pentru unitatea Mitropoliei Ardealului desfăşurate duminică la Sibiu, demonstraţii la care au participat peste 1.500 de credincioşi, biroul de presă al Patriarhiei
Forţat de demonstraţiile pentru unitatea Mitropoliei Ardealului desfăşurate duminică la Sibiu, demonstraţii la care au participat peste 1.500 de credincioşi, biroul de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) dă, în sfârşit, semne de viaţă. Decizia de înfiinţare a noii Mitropolii cu sediul la Cluj este definitivă şi irevocabilă - se arată într-un comunicat. Făcându-se a uita conjunctura discutabilă în care s-a recurs la acest act, motivele invocate sunt de natură "pastoral-misionare, date fiind problemele specifice acestei provincii româneşti (...). Înfiinţarea unei noi Mitropolii în Transilvania nu înseamnă o scindare a unităţii bisericeşti, ci, dimpotrivă, o întărire a acesteia printr-o intensificare a activităţilor pastorale, misionare, sociale, culturale etc.".
Pe de altă parte, ca avocat al Asociaţiei ASTRA Sibiu, senatorul Antonie Iorgovan a declarat că va deschide o acţiune în instanţă împotriva deciziei Sf. Sinod al BOR.
Amănunte în pag. DOSAR