Scade viteza creditării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea creditului neguvernamental a încetinit şi în luna mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 61,3%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel,

Creşterea creditului neguvernamental a încetinit şi în luna mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 61,3%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Astfel, valoarea împrumuturilor a ajuns la 171,83 miliarde de lei la finele celei de-a cincea luni, componenta în valută continuând să se majoreze într-un ritm mult mai accelerat decât cea în lei.

În termeni reali, creditul neguvernamental a crescut cu 48,8% faţă de mai 2007, pe seama majorării cu 41,7% a componentei în lei (30,6% în termeni reali) şi cu 82,6% a celei în valută exprimată în lei. Exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 65%.

Cea mai mare creştere a fost consemnată de împrumuturile în lei acordate firmelor, cu 2,6% faţă de luna precedentă şi cu 44,5% faţă de mai 2007, până la 41,03 miliarde de lei.

Valuta bate leul

În schimb, creditele către populaţie în monedă naţională au avansat mai lent, cu doar 2,4% faţă de aprilie şi cu 41,7% faţă de mai 2007, până la 37,36 miliarde lei.

Împrumuturile în valută acordate firmelor însumau la finalul lunii mai 47,55 miliarde lei, în creştere cu 1,1% faţă de aprilie şi cu 52,1% faţă de mai 2007. În ceea ce priveşte creditele în valută acordate populaţiei, acestea însumau la finalul lunii mai 45,89 miliarde lei, cu 1,7% mai mult decât la sfârşitul lunii precedente şi cu 130,7% peste nivelul din mai 2007.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!