Scade numărul morţilor în accidente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere a scăzut cu 67 în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2005. Procentual, numărul accidentelor grave a

Numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere a scăzut cu 67 în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2005.
Procentual, numărul accidentelor grave a scăzut cu aproximativ 9,6 la sută. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată în ultimii trei ani. Acţiunile Poliţiei Rutiere s-au concentrat în special pe combaterea nerespectării vitezei legale, a traversărilor neregulamentare şi a nepurtării centurii de siguranţă. În numai cinci luni, au fost acordate aproape 750.000 de amenzi doar pentru aceste încălcări ale regulamentului de circulaţie. În aceeaşi perioadă, în cadrul acţiunilor realizate cu Registrul Auto Român au fost ridicate 21.000 de taloane pentru defecţiuni tehnice grave.
Programul de prevenire şi combatere a accidentelor de circulaţie, lansat în ianua rie 2005, la iniţiativa Inspectoratului General al Poliţiei, a avut, la rândul său, o contribuţie importantă la reducerea riscului rutier. În cadrul acestei campanii au fost realizate, în total, peste 330.000 de materiale publicitare, două videoclipuri şi mai multe spoturi audio. Activitatea de prevenire în şcoli a reprezentat un capitol distinct, aproape 400.000 de elevi şi profesori participând la întâlniri interactive cu poliţiştii de la Circulaţie. Programul a adus şi o sponsorizare de 110 tone de combustibil pentru Poliţia Rutieră din 10 judeţe şi Municipiul Bucureşti.
Cu toate acestea, poliţiştii s-au confruntat cu implicarea necorespunzătoare a administraţiei publice locale, care nu s-au grăbit să ia măsurile referitoare la amenajarea spaţiilor speciale pentru pietoni, asigurării iluminatului public şi amplasării gardurilor protectoare.

Mai multe pentru tine:
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Decizie controversată la Constanța: Inspectoratul Școlar desființează o clasă de liceu cu două zile înainte de 8 septembrie
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Teorii conspiraționiste promovate într-o conferință a medicilor, la Brașov: „Controlul maselor prin COVID.” Ministrul Sănătății cere măsuri: „Un atac direct la sănătatea românilor”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”