SANITAS cere Guvernului să respecte Legea salarizării în domeniul sanitar. „Nu mai acceptăm niciun sacrificiu inutil şi nejustificat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Federaţia Sanitas cere Guvernului să respecte Legea salarizării în domeniul sanitar, şi solicită o întrevedere de urgenţă cu miniştrii de resort şi cu prim-ministrul, înainte de adoptarea Ordonanţei de Urgenţă ce prevede măsurile fiscal-bugetare pe anul 2022.

„SANITAS nu mai acceptă niciun sacrificiu inutil şi nejustificat pe seama salariaţilor din sistemul sanitar şi al celui de asistenţă socială! Federaţia SANITAS solicită organizarea unei întâlniri de urgenţă cu miniştrii de resort, sub patronajul Primului-ministru, înainte de adoptarea O.U.G. pentru amendarea acesteia în sensul acordării tuturor drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, fiecărui salariat pe care îl reprezentăm! 

În caz contrar ne rezervăm dreptul de a folosi toate mijloacele sindicale legale pentru apărarea şi obţinerea drepturilor membrilor noştri de sindicat”, atrage atenţia, joi, Federaţia SANITAS

Potrivit sursei citate, Consiliul Naţional a Federaţiei Sanitas din România „a luat act cu stupoare de prevederile proiectului de O.U.G”, privind unele măsuri fiscal-bugetare, proiect trimis, în regim de urgenţă, la avizare!. Sindicaliştii afirmă că 

„Prevederile actului legislativ contravin flagrant tuturor declaraţiilor publice ale noilor miniştri precum şi promisiunilor acestora făcute cu prilejul întâlnirilor cu reprezentanţii SANITAS.

De asemenea, metoda aleasă pentru promovarea acestuia contravine total regulilor unui dialog social real, dialog care ne-a fost ferm promis imediat după învestirea noului Guvern”, menţionează sursa citată.

Federaţia Sanitas avertizează guvernul Ciucă „că îşi asumă riscul adâncirii crizei sanitare şi sociale din România în cazul în care decide să promoveze în continuare documente legislative care încalcă Legea salarizării bugetare”. 

Organizaţia sindicală este nemulţumită şi de faptul că atât actualul guvern cât şi cel dinainte ar fi făcut o serie de promisiuni dar fără să vină şi cu soluţii pentru problemele din domeniul sanitar.

„La momentul preluării puterii executive, guvernul actual a făcut o serie de promisiuni în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare necesare aplicării Legii 153/2017, în special pentru categoriile de salariaţi din Sănătate şi Asistenţă socială pentru care creşterile salariale legale aferente anului 2021 au fost blocate de fosta guvernare. Se află în această situaţie aproape 85.000 de angajaţi, în special infirmiere, brancardieri, personal TESA, asistenţi sociali etc. 

La fel ca şi guvernul anterior, se pare că noua echipă de la Palatul Victoria ştie să ofere doar promisiuni fără acoperire, fără soluţii reale şi complete la problemele sistemului sanitar public şi ale celui de asistenţă socială”, menţionează sursa citată.

Federaţia Sanitas mai atrage atenţia că „pandemia este în plină desfăşurare, sistemul sanitar este din ce în ce mai afectat de lipsa resurselor şi funcţionează în continuare cu un personal subdimensionat şi epuizat”.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă