Sănătate privată cu 7 euro în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a făcut primul pas către asigurările private de sănătate. Până la sfârşitul anului, Casa de Sănătate trebuie să stabilească pachetul de servicii de bază pe care-l asigură sistemul public.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost însărcinată de premierul Emil Boc să definească, până la sfârşitul anului, o formă minimă a pachetului de servicii medicale. Informaţia a fost dată ieri de preşedintele CNAS, Lucian Duţă, la conferinţa „Reforma sănătăţii, la analiză", organizată de Eureko şi agenţia Mediafax. Practic, acesta este primul pas către asigurările private de sănătate, pentru că, odată pachetul definit, statul îşi va asuma doar aceste servicii medicale, iar restul vor trebui să fie acoperite din alte surse. Concret, specialiştii CNAS au început cu standardizarea actului medical, adică încearcă să calculeze cât costă fiecare manevră medicală.

„Tehnic, este foarte greu să-l definim. La final s-ar putea să ajungem la o concluzie gravă, adică să aflăm cât de subfinanţat este sistemul", a comentat preşedintele Duţă. Deficitul mare de câteva sute de milioane de euro pe care îl are bugetul asigurărilor de sănătate la această oră ar putea băga fondul de sănătate în insolvenţă, a adăugat el. "Singura soluţie este infuzia de asigurări private", a conchis Lucian Duţă.

Poliţă de 18 euro pe lună

Întrebat cât va fi o poliţă de asigurare privată, Duţă a spus că "dacă la această oră poliţa medie este de 18 euro pe lună, cea privată ar mai adăuga 6-7 euro, ceea ce n-ar fi prea mult". În viitor, s-ar putea constitui şi pilonul II, din ruperea unei bucăţi din fondul public spre zona privată. Potenţialul pieţei de sănătate din România este de 4-5 miliarde de euro, însă la această oră asigurările private sunt sub 10 milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite