Salvat de la moarte ca Albă ca Zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O bucată de măr i-a ajuns lui Bebe Popa în bronhie, blocându-i unul dintre plămâni

Gropile din asfalt pot fi din când în când utile. O demonstrează cazul unui bărbat de 52 de ani din Galaţi, pe numele său Bebe Popa, care se afla în stare critică în ambulanţa ce-l transporta de urgenţă la Bucureşti.

 În apropiere de Buzău, maşina a trecut printr-o groapă, iar bucata de măr care-i rămăsese blocată în bronhia stângă pur şi simplu i-a sărit din gât. „În cazul domnului de 52 de ani s-a luat decizia transportării la Bucureşti, deoarece Spitalul Clinic de Urgenţă «Sfântul Andrei» din Galaţi nu dispunea de un bronhoscop, un instrument relativ comun pentru intervenţiile ORL. În apropiere de Buzău, ambulanţa a dat în gropi, omului i-a sărit mărul din gât, şi astfel a fost salvat", a explicat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Andrei" din Galaţi.

Ce s-a întâmplat de fapt

Bebe Popa a mâncat un măr, iar o bucată de fruct i-a ajuns în bronhie, blocându-i astfel unul dintre plămâni. A fost preluat de Salvare, i s-au făcut primele manevre de stabilizare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean, pentru a i se extrage bucata de măr din gât. Cum aici nu existau instrumentele necesare pentru intervenţie, după două ore de telefoane, pacientul a fost acceptat de un spital din Bucureşti. „În apropiere de Buzău, în urma unui efort de tuse şi a unui şoc mecanic, obiectul străin care îl împiedica să respire a fost expectorat", a explicat şi dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi.

După toată această întâmplare, pacientul norocos Bebe Popa a spus că nici nu mai vrea să audă de mere. „Luasem mărul din pomul din curtea mea. După ce am trecut prin toate acestea, nici nu vreau să mai aud de mere. Bine că am scăpat", a spus acesta. Doctorul Bacalbaşa a rezumat acest caz: „Se poate trage concluzia că avem mai multe gropi în ţară decât instrumente medicale." 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”