Sălile de spectacole şi-ar putea relua activitatea după 15 septembrie. Cele trei scenarii cu privire la redeschiderea teatrelor si a cinematografelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto UNIC

După data de 15 septembrie, sălile de spectacole şi-ar putea relua activitatea, după cum a precizat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, acesta anunţând că Executivul ia în calcul trei scenarii cu privire la reluarea activităţilor culturale în interior.

"Aşa cum a spus şi premierul Ludovic Orban, săptămâna aceasta vom analiza şi vom stabili exact condiţiile în care putem relua activităţile culturale în interiorul sălilor de spectacole. Sperăm ca după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităţilor artei spectacolului în săli. Analizăm scenariile din alte state, cum ar fi Germania. Strategia pe care o propunem este permiterea reluării activităţilor culturale în spaţii închise, pe judeţe, în concordanţă cu evoluţia locală a epidemiei", a scris ministrul Culturii, pe Facebook.

Ministrul Culturii a prezentat şi cele trei posibile scenarii, relatează Digi 24. Acestea sunt:

1. Redeschiderea sălilor de spectacole la capacitate maximă.
2. Redeschiderea sălilor de spectacole la o capacitate de 66% din numărul total de locuri. Familiile vor putea sta împreună  şi grupuri de maxim 3 persoane.
3. Menţinerea actualelor restricţii pentru evenimentele culturale în spaţii închise şi cinematografe. 

Bogdan Gheorghiu a precizat că s-a aşteptat un moment potrivit pentru a se lua în considerare aceste scenarii, astfel încât să nu se pericliteze sănătatea oamenilor, dat fiind faptul că numărul de persoane confirmate în ultima perioadă nu este unul deloc scăzut. 

"Măsurile de relaxare pentru cinematografe şi săli de spectacol le avem pregătite încă de la începutul stării de alertă şi au fost realizate împreună cu reprezentanţii sectoarelor cultural-creative, însă evoluţia nefavorabilă a pandemiei ne-a ţinut pe loc. Luând în considerare sfaturile specialiştilor în epidemiologie şi analizând situaţia din alte state care au implementat măsurile, am aşteptat până la momentul oportun pentru a face acest demers, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea românilor şi ca sistemul de sănătate publică să fie pregătit. (...)

Ne dorim ca românii să se bucure de toate produsele culturale existente, însă fără a face rabat la sănătate. Vedem cazul Spaniei, care a deschis prea devreme sălile de cinematograf şi care au avut o creştere imprevizibilă a numărului de cazuri, ceea ce a forţat autorităţile să sisteze activităţile din spaţii închise", a mai scris ministrul Culturii.

Miercuri va avea loc reunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) în cadrul căreia se va dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale şi măsurile cu privire la deschiderea sălilor de spectacole, cinematografe şi restaurante.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare