Ruxandra Donose încântă la Operă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sommet-ului Francofoniei. Ruxandra Donose, o voce de renume pe scena internaţională a muzicii clasice, se va afla la prima întâlnire cu publicul din România într-un rol în care a triumfat pe

Sommet-ului Francofoniei.
Ruxandra Donose, o voce de renume pe scena internaţională a muzicii clasice, se va afla la prima întâlnire cu publicul din România într-un rol în care a triumfat pe cele mai mari scene ale lumii. Mezzosoprana este de peste zece ani una dintre cele mai interesante voci ale scenei lirice internaţionale. A cântat la Opera de Stat din Viena, Covent Garden din Londra şi Metropolitan Opera din New York, iar la mijlocul anilor "90 a spart tiparele reprezentării operei "Carmen" apărând pe scenă blondă, în Germania, după cum a scris presa atunci. Ruxandra Donose a studiat iniţial pianul la Liceul de artă "George Enescu", iar apoi a urmat Universitatea Naţională de Muzică la Canto. La puţin timp după absolvire, a început să cânte în străinătate, făcându-şi debutul la Opera de Stat din Viena în 1992. A ajuns ulterior la Covent Garden, Opera din Paris şi Teatro Real din Madrid. În Statele Unite şi-a făcut debutul în 1996, la Opera din San Francisco. Au urmat operele din New York, Cincinnati, Philadelphia, Dallas şi altele. Distribuţia spectacolului "Carmen" îi mai include pe Roxana Briban, Marius Vlad Budoiu, ştefan Ignat şi Dorina Cheşei. Conducerea muzicală va fi asigurată de Adrian Morar.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"