Rromii protestează la Palatul Cotroceni
0Mai mulţi reprezentaţi ai asociaţiilor de rromi, dar şi persoane particulare, s-au strâns în faţa Palatului Cotroceni, pentru a protesta faţă de afirmaţiile făcute de preşedintele Traian
Mai mulţi reprezentaţi ai asociaţiilor de rromi, dar şi persoane particulare, s-au strâns în faţa Palatului Cotroceni, pentru a protesta faţă de afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu la adresa jurnalistei de la Antena 1 Andreea Pană.
Un reprezentant al "Romani Criss" a depus o scrisoare de protest la registratura Administraţiei Prezidenţiale, în care se afirmă că "faptele lui Traian Băsescu sunt de maximă gravitate şi acesta nu doar încalcă legea, ci dă şi un semnal de toleranţă ridicată faţă de săvârşirea faptelor de discriminare".
Un alt participant la protest a încercat să depună, la Palatul Cotroceni, mai multe plicuri care conţineau detergent şi săpun.
Protestatarii solicită preşedintelui să îşi ceară scuze personal, nu prin intermediul purtătorului său de cuvânt şi să arate că regretă ceea ce a spus şi nu faptul că afirmaţiile sale au devenit publice.