Rromii din Arges merg la scoala doar pentru mancare

"Da-mi si mie ceva potol sefule, pupa-te-as, ca mi s-au inverzit matele de la cate urzici am mancat", se milogea insistent o tiganca buhaita, cu un copil de tata in brate si cu alti doi mai maricei

"Da-mi si mie ceva potol sefule, pupa-te-as, ca mi s-au inverzit matele de la cate urzici am mancat", se milogea insistent o tiganca buhaita, cu un copil de tata in brate si cu alti doi mai maricei dupa ea. Peste 80 de familii de rromi din satul Valea Manastirii, un catun situat la 7 km distanta de comuna argeseana Titesti, s-au imbulzit in curtea scolii din centru ca sa "apuce" si ei cate ceva din ajutoarele destinate elevilor saraci, donate de Federatia Internationala a Comunitatilor Educative (FICE) si organizatia Feed the Children (V.V.C.). Cei care au impartit ajutoarele au fost amenintati de tiganii furiosi, pentru ca odraslele lor nu fusesera trecute pe lista. In zadar li s-a explicat ca doar cei 60 elevi, care vin regulat la ore si care obtin rezultate bune la invatatura, beneficiaza de acestea. "Sa-i dea si lu' baiatul meu, ca e pe-a patra, ce, el nu face nimic pentru scoala asta?", s-a otarat nervoasa o alta tiganca, al carei copil nu mai trecuse pe la scoala de cateva luni. "Zau daca nu fac moarte de om, sefule, pai copiii mei mor de plans ca ei n-au apucat nimic, uita-te si mata la ei", s-a zborsit si un tigan mustacios, cu dintii de aur, langa care se hlizeau amuzati doi copii de scoala. Refuzat, el a trecut la amenintari: "Pai daca mai vii alta data sa stii ca-ti rup masina si-i omor pe-aia care au luat". Apoi, a schimbat tonul: "Haide, bre, da-mi macar o pereche de pantofi, ce, copilul meu n-are dreptul sa umble incaltat?". Dupa vreo doua ore, tiganii nemultumiti au plecat spre casa. Noi am ramas in satul Valea Manastirii, sa-i vedem la ei acasa pe copii. Cu greu poti sa-ti imaginezi cum poate trai o familie cu 11 copii intr-un bordei, care sta sa cada. Mama, Liliana Trancan, stirba, imbatranita si bolnava, nu are decat 38 de ani. Nici un pic de verdeata in jurul casei, nici o gaina sau vreo vita. Are sase copii la scoala, restul au terminat opt clase si stau acasa. "Unde sa-i dau mai departe, ca n-am bani. Traim de azi pe maine, din pensia de boala a sotului si din ajutorul social de la primarie. Mancam 20 de paini pe zi si cumparam tot, si cartofii si fasolea", ne-a spus Liliana, care mai munceste cu ziua pe la localnicii mai instariti. Am vizitat apoi si scoala din sat, unde invata 132 copii de rromi, in clasele I-IV. Cladirea are geamuri sparte si doua sali de clasa, este prost dotata si invatatorii sunt nemultumiti de conditiile de lucru. WC-ul din spatele scolii imprastie o putoare de-ti muta nasul din loc. Nu are usa si e de doar 1 m inaltime. Privindu-l, ne gandim ca sintagma "Sanse egale pentru toti copiii" nu se aplica si la Valea Manastirii. Peste 90 la suta dintre familiile de rromi din sat traiesc in saracie, mizerie si promiscuitate crunte. Cateva luni pe an, barbatii, care au carute cu coviltir, pleaca "in Vlasca" sa vanda pe mancare taburete de lemn, maturoaie si cozi de sapa, cu copiii dupa ei. Ceilalti stau acasa si se plang. Am insotit caravana cu ajutoare si in satul Limpedea, situat la vreo 20 km mai sus, pe soseaua spre Campulung. Dupa nici doi kilometri, drumul de tara s-a sfarsit brusc si am trecut cu masina prin vadul unui parau. Am ajuns la scoala: o cladire mica, cu o singura sala de clasa, unde invata la "simultan" 50 copii de rromi. Si aici nemultumiti: "Data trecuta ne-a dat ulei si orez, acu' de ce vine cu ciocolata ?", se aud vociferari. Am stat de vorba cu elevii si am constatat ca aproape toate fetele poarta numele Rebeca. Unele au ajuns in clasa a IV-a si nu stiu nici literele alfabetului. Totusi, de cand sunt cuprinsi in acest program, copiii au inregistrat progrese la invatatura. Un baiat ne-a recitat chiar o poezie de Eminescu, altul a facut rapid, in gand, o adunare. "Acum doi ani toti copiii erau analfabeti. Nu invata nimic acasa. Aici facem lectiile dupa orele de curs si le oprim caietele si cartile la scoala, caci altfel vin fara ele", ne povesteste una dintre invatatoare. Am plecat pe dealuri, prin sat. Desi natura a fost darnica cu localnicii, peisajul care ni se infatiseaza este infiorator. Inghesuite unul in altul, bordeiele, fara usa, fara acoperis si fara geamuri, adapostesc cate 10-20 de suflete. Nici o cocioaba nu are mai mult de o camera. Nu exista soba, nici dulap, doar un pat mare si slinos, in care dorm de-a valma cu totii. Un tigan burtos iese la soare dintr-o hruba intunecoasa, pe care face pipi un catel chior si cu burta supta de foame. Barbatul de vreo 40 ani isi aprinde o tigara cu filtru. Se ia la cearta cu viceprimarita ca lui nu-i da nimic statul. "Am 16 copii si mie de ce nu mi-ati adus nimic, doamna? Macar un sul de carton sa-mi dati sa pun si eu pe casa, ca suntem amarati". Nevasta-sa si vreo cateva fete se odihnesc la soare. "Doamna vice, de ce nu ne bagati si noua curent, ca stam pe intuneric", o ia si ea la rost. "Nici ajutorul social nu mi l-ati dat, noi din ce sa traim ?". "Trebuie sa faceti 72 ore pe luna munca in folosul comunitatii ca sa primiti bani. De ce nu veniti la treaba?", le-a raspuns viceprimarita. "Nu putem, doamna, suntem bolnavi", se tanguie tiganii. O pala de vant smulge folia de plastic albastru care tine loc de acoperis. Ne intoarcem la scoala. Langa o casa mai pricopsita, un copil descult, de vreo trei ani, isi face nevoile. Mai incolo, unul se joaca in mizeriile care plutesc pe apa paraului.