România ar putea avea un centru regional aviatic pentru piloţi comerciali din 2010

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar putea avea un centru regional pentru pregătirea piloţilor comerciali, a personalului tehnic sau controlorilor de trafic începând din 2010, a declarat luni, pentru Agerpres, Cătălin Radu, directorul Direcţiei de Aviaţie Civilă din Ministerul Transporturilor.

'Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, are în analiză aceste proiecte, pentru a realiza la Bucureşti un centru de pregătire a piloţilor comerciali, acest centru putând beneficia de finanţări din partea mai multor organizaţii de profil', a spus Cătălin Radu, cu ocazia reuniunii regionale la nivel înalt privind managementul siguranţei aviaţiei, organizată la Bucureşti.

La ora actuală, pe piaţă există un deficit important de piloţi comerciali atât în România, cât şi în lume.

România are nevoie de 500 - 1.000 de piloţi comerciali noi în următorii cinci ani pentru a acoperi cererea de pe piaţa internă, având în vedere că circa 40 la sută dintre piloţii actuali vor depăşi sau au depăşit deja vârsta pensionării.

În prezent, licenţa PPL (Private Pilot License) poate fi luată atât la Aeroclubul României, cât şi la Şcoala de Aviaţie. În prezent, după ce piloţii primesc certificare PPL, de la Aeroclub, trec ulterior la Şcoala de Aviaţie, aceştia urmând să primească aici licenţa Comercial Pilot License (CPL) şi Airline Transport License (ATL), brevet ce le permite celor licenţiaţi să zboare cu pasageri pe avioane comerciale de linie.

Potrivit reprezentanţilor pieţei aeriene, în prezent, în România activează între 600 şi 700 de piloţi, circa 30 - 40 la sută dintre aceştia fiind la vârsta pensionării.

Având în vedere că un pilot se formează în circa patru ani, iar piaţa are nevoie nu doar de 500, ci chiar de 1.000 de piloţi în următorii cinci ani, se caută soluţii pentru atragerea şi pregătirea unui număr mai mare de piloţi.

Doar cursul pentru licenţierea PPL costă circa 5.000 de euro. Pentru a obţine brevetul ATL un pilot trebuie să plătească şi până la 40.000 de euro pentru a putea pilota, asta dacă nu primeşte o bursă pentru a putea primi acest brevet la Şcoala de Aviaţie, şcoală care promovează între 20 şi 40 de piloţi de linie pe an.

Alături de Aeroclubul României şi Şcoala de Aviaţie Civilă, mai multe centre autorizate private în ţară acordă brevete PPL şi CPL, însă doar Şcoala de Aviaţie Civilă şi Carpatair, care a fost autorizată în noiembrie 2008, acordă brevetul pentru piloţii comerciali de linie.

În prezent, cererile de personal în industria aeronautică sunt foarte mari, necesarul anual fiind de 3.000 de piloţi, 4.500 de angajaţi cu profil tehnic şi 3.500 de controlori de trafic, potrivit estimărilor liniilor aeriene.