Rezultatele admiterii la Medicină în Bucureşti: aproape 19% au picat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală s-a intrat cu media maximă, 10, iar cei care au obţinut note sub 5 au fost respinşi din start.

Cele mai „vânate“ facultăţi

Iaşi: Admiterea la „Cuza“, mai tare decât criza

Medicina, poarta spre Occident

Primele rezultate ale examenului organizat miercuri, 21 iulie, au fost afişate astăzi, în jurul prânzului. Din cei 2.426 de înscrişi, aproximativ 450 au fost respinşi.

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Florian Popa, spune că s-a intrat cu media 10 la cele mai importante specializări, respectiv Medicină, Farmacie şi Stomatologie. Ultima medie de intrare la buget la Medicină, în acest an, a fost de 7,30, la fel ca în 2009. „Mie mi se par nişte note de admitere bune, examenul nu a fost foarte uşor”, spune rectorul UMF Bucureşti. La buget, la Farmacie, s-a intrat cu medii cuprinse între 10 şi 6,20 (în 2009, ultima medie a fost 5,90), iar la Dentară cu 6,60 (anul trecut, ultima media e fost 7).

În privinţa locurilor cu taxă, Florian Popa spune că afişarea rezultatelor se va face abia la începutul lunii septembrie. „Ei sunt foarte instabili acum, unii se retrag, alţii îşi dau seama că nu au bani de taxă, aşa că o să-i înscriu între 1 şi 5 septembrie”, explică rectorul.

Dacă în anii trecuţi au fost admişi, pe locurile cu taxă, şi candidaţi cu medii sub 5, facultăţile de Medicină au impus o limită. „Sub nota 5 nu discutăm”, conchide rectorul UMF Bucureşti.

Cod Roşu: 14 pe loc la Meteorologie

Iaşi: Promovare cu roadster pentru Mecanică

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €