Rezoluţia privind aderarea, votată în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

României şi Bulgariei a trecut, ieri, cu bine, de plenul Parlamentului European, la Strasbourg.Deşi popularii europeni împreună cu liberalii au încercat evitarea unei noi moţiuni pentru

României şi Bulgariei a trecut, ieri, cu bine, de plenul Parlamentului European, la Strasbourg.
Deşi popularii europeni împreună cu liberalii au încercat evitarea unei noi moţiuni pentru România şi Bulgaria, socialiştii s-au mobilizat foarte bine şi au reuşit introducerea ei pe agenda sesiunii plenare. Dintre textele propuse pentru negociere, cel mai avantajos pentru România era cel al PPE, care făcea o distincţie clară între România şi Bulgaria şi conţinea propuneri diferite. Cel mai puţin profitabil României, dar avantajos pentru Bulgaria, având prevederi comune pentru cele două ţări, era textul Grupului Socialist. Graham Watson, liderul grupul liberal, a adresat un apel Comisiei Europene, cerând să fie precizată clar data prezentării Raportului Comisiei. În final, cu doar câteva minute înaintea votului, popularii au reuşit introducerea unui amendament oral, care face distincţia între România şi Bulgaria, cerând doar Bulgariei rezultate substanţiale în lupta împotriva corupţiei. Moţiunea, incluzând acest amendament oral, a trecut cu majoritate de voturi. Dar au rămas în text cererile Parlamentului către Comisie privind "asistenţa de specialitate în justiţie şi poliţie pe care trebuie să o acorde Bulgariei şi României", precum şi cererea de "definire a măsurilor de monitorizare postaderare" pentru cele două ţări.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume