Revoluţia low-cost

Avioane mai mari decât sălile de aşteptare ale aeroporturilor pe care operează vin la aterizare în şir indian parcă ar fi troleibuze la cap de linie. Scările se lipesc imediat de fuselaj,

Avioane mai mari decât sălile de aşteptare ale aeroporturilor pe care operează vin la aterizare în şir indian parcă ar fi troleibuze la cap de linie. Scările se lipesc imediat de fuselaj, iar în timp ce călătorii încep să coboare prin faţă, la uşa din spate este deja format rândul celor care aşteaptă să urce. Simultan, sub aripa avionului trage cisterna cu combustibil şi se face realimentarea.

O nouă echipă de piloţi se aşază pe locurile lăsate calde de predecesorii lor. Dacă avionul a venit de la Dublin, poate pleca acum, după numai câteva minute de staţionare pe pistă, la Palermo. Sunt zeci de destinaţii pe tot continentul, în afara rutelor clasice pe care le ştie acum orice copil. Aeroporturi mici, dar care îţi permit să ajungi în orice regiune a Europei, nu numai în marile capitale sau centre urbane, răsar cu o viteză uimitoare oriunde este suficient spaţiu.

Peste tot sunt afişe: construim un nou terminal, vă rugăm să ne scuzaţi pentru deranj. Cucerirea rutelor aeriene de către companiile low-cost a declanşat o revoluţie socială ale cărei efecte sunt acum greu de estimat. Până mai ieri, zborul a fost prohibit pentru marea masă din cauza preţului. Companiile low-cost au democratizat cerul.

Cu câţiva euro în buzunar şi o sticlă de apă pentru drum, oricine poate călători de la Capul Nordkinn, din Norvegia, la Punta de Tarifa, în Spania. Pe tot continentul, sălile aeroporturilor sunt arhipline. Familii întregi cu copii în braţe, tineri şi bătrâni străbat Europa de parcă ar face naveta din Gara Bâldana la Bucureşti-Triaj. Unii pot spune că nici condiţiile de călătorie nu sunt prea diferite. Dar oamenii nu umblă de colo-colo mii de kilometri ca să le zâmbească frumos stewardesa. Sau să-i întrebe dacă le poate aduce o pernă împotriva durerilor de ceafă.

Nu mai are nimeni timp pentru aşa ceva. Lumea se schimbă cu o viteză nemaiîntâlnită până în ziua de azi. Din cel mai prăpădit sat din România poţi ajunge la muncă în Olanda în mai puţin de o zi. Ultimele bariere de după integrarea europeană - costurile drumului, distanţa şi timpul - au căzut la fel ca zidul Berlinului. Cum va arăta România mâine când astăzi copiii aşteaptă să termine liceul ca să plece cu primul avion?

Cum se va schimba peisajul social şi cel economic în numai câţiva ani de aici înainte? Aţi auzit pe vreunul dintre cei care cred că sunt puşi în funcţii ca să conducă destinele ţării vorbind măcar despre asemenea lucruri. Nu mai avem pretenţii pentru soluţii, programe sau viziuni pe termen lung. Nu asta contează. Important este cine cu cine se porcăieşte, pe cine face Băsescu prost, de ce s-a scărpinat Boc, care va fi viitoarea formulă de ros ciolanul. Toate astea nu au nici cea mai mică importanţă. Cine nu e gata va fi luat cu lopata.