Repartiţia candidaţilor admişi la concursul de rezidenţiat începe marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevarul

Repartiţia candidaţilor admişi la concursul de rezidenţiat începe astăzi, aceasta urmând să se desfăşoare, timp de trei zile, prin teleconferinţă.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că marţi începe repartiţia candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat, sesiunea din 8 decembrie 2019. Timp de trei zile, până în 19 decembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu pe ţară vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.

Repartiţia se face prin teleconferinţă, ca şi până acum.

MS a precizat că, pentru sesiunea 2019-2020, a alocat, suplimentar, 2.448 de locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie.

De asemenea, au fost identificate noi posibilităţi de pregătire, iar prin ultimele reglementări adoptate de Guvern a fost creat şi cadrul legal  care să permită formarea unui număr record de rezidenţi, atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private si unitati medico-militare. Pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.

"În condiţiile unei resurse umane deficitare în sistemul medical, echipa Ministerului Sănătăţii a îndeplinit primul obiectiv pe care l-am avut stabilit în programul de guvernare. Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toţi cei care au obţinut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialităţi, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgenţă, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ţine tinerii rezidenţi în ţară”, declara Victor Costache, ministrul Sănătăţii.

Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, se găseşte pe pagina oficială de rezidenţiat www.rezidentiat.ms.ro

Lista posturilor publicate iniţial a rămas nemodificată, a precizat MS.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul