Remanierea Guvernului bondoc

Ţara nu tremură de grija lui Berceanu, a lui Videanu sau a Elenei Udrea.

Dacă în ţara asta nici măcar balauri ca lumea nu avem, ce să mai speri de la o biată remaniere a Cabinetului Boc? Toată lumea şi-a ţinut suflarea aşteptând veştile de la Cotroceni. Cade tripleta BVB, se ridică aripa contestatarilor? Întrebări esenţiale. Dar, dincolo de spectacolul declaraţiilor, de vorbărie şi de intrigile de culise, ce ar schimba pentru societatea românească înlocuirea lui Tanda cu Manda? Ar deschide un nou drum, ar aduce un alt program de guvernare, ar da bugetarilor ceva înapoi din reducerile de salarii? Nu. S-ar putea ca Şeitan să nu mai spună prostii la televizor. E un câştig prea mic pentru atâta tevatură.

„Remanierea se face, nu se discută", spune ca o moară stricată Emil Boc. O ţine aşa de câteva luni, de parcă lozinca asta uzată ar reprezenta un stâlp al ştiinţei guvernării. De fapt, este o mostră a modului în care este înţeleasă guvernarea într-un moment critic pentru întreaga societate. Firesc ar fi fost ca premierul şi şeful partidului de guvernământ să se consulte în primul rând cu parlamentarii PDL. Acolo trebuiau dezbătute toate problemele. Ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, cine trebuie schimbat. S-ar fi văzut cine are sprijinul partidului şi cine nu. Ar fi apărut în dezbatere propuneri, poate idei noi în ceea ce priveşte nu numai actul de guvernare, dar şi situaţia PDL în ochii electoratului.

Dar nu e cazul. Un grup de „tovarăşi de încredere", în frunte cu Emil Boc, s-a prezentat la Cotroceni în deplină conspirativitate. Dacă ar fi scris „Scînteia" despre această întâlnire, s-ar fi spus că discuţiile au fost fructuoase, desfăşurându‑se într-o atmosferă de vibrant angajament patriotic. Dar s-ar fi comunicat ceva. De la Cotroceni nimic. N-a aflat nici ţara, dar n-a aflat nici PDL.

Tocmai partidul care s-a dus la vale în sondaje asumându-şi „marile reforme" află ultimul pentru cine va trebui să‑şi pună pielea la bătaie. Greii s-au dus la negocieri, prostimii i se comunică mai târziu rezultatele ca să ştie ce trebuie să aprobe.

În mod normal, PDL ar fi trebuit să discute aşezat dacă remanierea nu ar fi trebuit să înceapă cu Emil Boc, adică, dacă nu ar avea nevoie de un alt guvern. Dacă nu, dacă ar fi ajuns la concluzia că Emil Boc este varianta cea mai bună, ar fi trebuit să propună nume noi de miniştri, programe şi soluţii în vremuri de criză. Altfel, remanierea nu face decât să consume timpul de pomană. Ţara nu tremură de grija lui Berceanu, a lui Videanu sau a Elenei Udrea. După cum se vede, ei o duc tare bine şi nici nu se arată prea îngrijoraţi de soarta celor pe care îi guvernează.