RAPORT Pacienţii români, speriaţi de infecţiile din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin unu din 20 de pacienţi internaţi în spitalele româneşti se alege cu o infecţie nosocomială din spital, arată cel mai recent studiu al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), în care au fost cuprinse 10 unităţi sanitare, şase din Bucureşti şi patru din teritoriu.

Riscul cel mai mare de îmbolnăvire îl au bolnavii din secţiile de terapie intensivă, unde unu din şapte pacienţi se alege cu infecţii urinare sau respiratorii.

Datele din România sunt apropiate de cele din Europa, fiind vorba de aceiaşi microbi: stafilococul auriu, pneumococul şi bacilul piocianic.

Totuşi, raportările se fac mai bine în străinătate, punctează medicii, pentru că la noi managerii de spital se tem să nu-şi piardă funcţia.

Însă cauza principală a infecţiilor nu o reprezintă condiţiile insalubre, ci excesul de antibiotice. „Jumătate din pacienţii români internaţi primesc antibiotice pe cale injectabilă, ceea ce presupune un risc în plus pentru ei”, a explicat doctorul Roxana Şerban, de la INSP.

Şi medicul Sorin Petrea de la Institutul «Matei Balş» spune că sunt pacienţi care nu mai vin în spital de frică să nu se aleagă cu vreun microb. „Infecţiile sunt o sperietoare pentru oricine. În România, medicul e presat de pacient să-i prescrie antibiotic. Dacă refuză să-i dea antibiotic, nu e doctor bun”, susţine Petrea.


Medicii avertizează că românii consumă antibiotice în exces şi fără reţetă

Numai în anul 2012, peste 600.000 de români au luat antibiotice, cele mai multe fără prescripţie medicală, adică pe bază de automedicaţie, susţin medicii, care atrag însă atenţia că a apărut o bacterie nouă periculoasă pentru că este rezistentă la antibiotice.

5 lucruri pe care trebuie să le ştii despre antibiotice

Rezistenţa virusurilor la antibiotice este una dintre cele mai mari probleme ale sistemului sanitar mondial. Bacteriile se luptă să supravieţuiască şi, cu cât sunt mai expuse la antibiotice, cu atât mai multe şanse au să se adapteze şi să devină rezistente.

Cade şi ultima linie de apărare împotriva infecţiilor: cele mai puternice antibiotice nu mai au efect

Uniunea Europeană se confruntă cu o ameninţare mare din cauza superbacteriilor care au început să reziste şi la carbapenemi, o clasă de antibiotice atât de puternice încât reprezintă o ultimă soluţie în cazul infecţiilor. România se află printre ţările afectate cel mai mult: peste 5% din infecţiile sângelui contactate în spitale nu cedează în faţa carbapenemilor.

Era antibioticelor a luat sfârşit. Suntem dezarmaţi în faţa infecţiilor cu bacterii

Autorităţile sanitare de la cel mai înalt nivel se declară învinse astăzi în lupta cu „superbacteriile“, antibioticele fiind considerate ca o armă albă într-un război nuclear.

Antibioticele devin ineficiente. Consumul excesiv de medicamente duce omenirea înapoi cu 100 de ani

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a emis o avertizare neobişnuită în care se spune că „era antibioticelor ineficiente a început“. Aproape două milioane de americani dezvoltă infecţii rezistente la antibiotice, iar 23.000 de oameni mor în fiecare an din cauza tratamentelor cu antibiotice care nu-şi fac efectul.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție