Raliul căruţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua ediţie a Raliului Marpodului, inedita întrecere a căruţaşilor de pe Valea Hârtibaciului, a adunat la start 15 căruţe.

Peste o mie de oameni s-au strâns, sâmbătă, pe hotarul comunei pentru a-şi încuraja favoriţii în cursele de căruţe şi în probele de îndemânare în strunirea cailor înhămaţi.

Cei mai buni căruţaşi s-au întrecut atât pentru faimă, cât şi pentru premiile puse la bătaie: saci cu ovăz, hamuri, căpestre pentru cai şi perii de ţesălat.

Ideea concursului îi aparţine nemţoaicei Daniela Golisch, care trăieşte la Marpod de câţiva ani. „Mi-a venit această idee după ce am văzut astfel de curse în Germania. M-am gândit că ar trebui să avem şi aici aşa ceva, să vină lumea să se distreze“, a spus iniţiatoarea concursului.

Începând de anul viitor, concursul va lua amploare. Organizatorii se gândesc deja la probe mai dificile, cu mai multe obstacole faţă de cele din acest an, care au constat în slalom, parcare cu spatele, traseu de trap şi viteză.