Rafila: Propunerea este ca certificatul verde cu 3 doze să aibă valabilitate până în 2023. S-ar putea să nu fie folosit până atunci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, duminică seara, că propunerea Centrului European de Control al Bolilor este ca certificatul verde care arată vaccinarea cu trei doze să fie valabil până la 30 iunie 2023. Acesta a precizat că asta nu înseamnă că va fi şi nevoie de document la nivelul UE sau în ţară până atunci.

„Nu va mai fi nevoie (să arătăm certificatul verde când mergem în UE – n.red.) atunci când va scădea foarte mult transmiterea acestei boli. Din păcate, măsura nu poate fi unitară, pentru că şi nivelul de vaccinare este diferit între diversele ţări în momentul de faţă. Atunci când o să existe o dovadă că această boală este o infecţie banală care nu mai pune probleme sistemelor de sănătate şi numărul cazurilor se reduce foarte mult, cu siguranţă se va lua această măsură după o perioadă de tranziţie care nu cred că o să fie foarte lungă.

În ţară, dacă v-aţi uitat, în urma vaccinării, pe certificatul dumneavoastră este o dată de valabilitate stabilită tot la nivel european ca şi durată, care este data de 30 iunie 2022. Dacă unii au a treia doză, valabilitatea propusă la nivelul Centrului European de Control al Bolilor este de 30 iunie 2023. Una este valabilitatea şi altceva este aplicabilitatea. Este diferit. El este valid, dar să vedem dacă va mai fi nevoie să fie aplicat şi la noi şi la nivel european”, a afirmat, la Antena 3, Alexandru Rafila.

Ministrul a subliniat că nu este nevoie în ţară de un certificat verde cu trei doze de vaccin, documentul fiind necesar doar pentru călătoriile în UE.

„Să lămurim chestiunile cu certificatul. N-am schimbat absolut nimic în intern. Nu este nevoie de un certificat care să impună utilizarea celor 3 doze iar pentru călătorii în spaţiul UE lucrurile într-un fel s-au uşurat. De ce? Pentru că ai una dintre cele 3 alternative la îndemână, indiferent unde călătoreşti în UE, şi toate ţările se aliniază la acest lucru: testare PCR, trecere prin boală sau vaccinare cu doza booster numai dacă au trecut 9 luni de la încheierea schemei de vaccinare pentru care fiecare a optat. Nu se aplică în România.

Ştiu că au fost şi nişte proteste legate de un punct pe care nu ştiu cine l-a pus în discuţie, sigur nu Ministerul Sănătăţii, referitor la adoptarea prin Hotărâre de Guvern a modului de utilizare a certificatului verde pe teritoriul naţional. Nu era decât o chestiune procedurală. În niciun caz n-a existat discuţie sau intenţie privind introducerea certificatului acesta electronic Covid în această perioadă pentru alte tipuri de activităţi decât cele care sunt reglementate în acest moment.

Protecţia este mai bună dacă faci doza a treia, pentru că s-a observat că imunitatea pe care o generează vaccinul - fie doză unică dacă discutăm de Johnson, fie două doze dacă discutăm de Pfizer sau Moderna sau AstraZeneca – este limitată în timp iar aceste 9 luni sunt un maxim în care imunitatea ar putea să fie suficientă, încât să nu faci o formă gravă de boală. Atunci s-a introdus doza booster ca să evite cazurile grave şi decesele”, a afirmat Rafila.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie