Protest prin care se solicită pedepsirea celor responsabili pentru evenimentele din 10 august 2018, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Un protest prin care se solicită soluţionarea dosarului 10 august şi pedepsirea persoanelor responsabile pentru violenţele petrecute în urmă cu trei ani este programat să se desfăşoare, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Capitală informează news.ro.

Protestul este programat să se desfăşoare de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei din Capitală.

"Au trecut trei ani de când manifestaţia paşnică din 10 august 2018 - Piaţa Victoriei a fost spulberată cu violenţă de către autorităţile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetăţenilor care îşi manifestau în stradă nemulţumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiţiei. Diasporenii veniţi să protesteze în ţară au fost trataţi de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii şi manipulările de la televizor", afirmă organizatorii protestului, între care Declic şi Evoluţie în Instituţie.

Aceştia reclamă faptul că persoanele considerate responsabile nu au fost pedepsite.

"Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan, şefii Jandarmeriei care au executat represaliile, cât şi colonelul Paraschiv - “dirijorul”- nu au fost pedepsiţi pentru violenţele pe care le-au săvârşit în stradă. Lui Carmen Dan, ministrul de Interne de pe atunci, nu i-a fost atribuită nicio pedeapsă pentru folosirea Jandarmeriei ca armă în razboiul pe care îl purta puterea cu protestatarii. Legatura cu Liviu Dragnea nici măcar nu a fost stabilită de către anchetatori. Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul, a restituit telefoanele părţilor implicate fără să facă o percheziţie informatică. Efectul acţiunii sale poate duce la neclaritatea probelor rămase şi la soluţionarea cazului superficial, fără ca vinovaţii să fie pedepsiţi în conformitate cu actele lor. Giorgiana Hosu, fosta şefă DIICOT, cea care a instrumentat cu rea voinţă dosarul #10august, astfel încât acesta a fost clasat, s-a pensionat recent, la vârsta de 49 de ani", susţin organizatorii.

Ei sunt nemulţumiţi de "tergiversarea" dosarului.

"Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea şi distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învăţat că ajung să zacă dosare istorice chiar şi decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluţie). Ieşim în stradă să cerem pedepsirea vinovaţilor pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul şi litera legii şi care să aibă o durată rezonabilă de timp!", adaugă organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc