Protest pe biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un individ din localitatea suceveană Arbore a ales să-şi strige nemulţumirile de pe acoperişul bisericii din localitate. Viorel Puiu Bâclea, de 36 de ani, era nemulţumit de faptul că

Un individ din localitatea suceveană Arbore a ales să-şi strige nemulţumirile de pe acoperişul bisericii din localitate. Viorel Puiu Bâclea, de 36 de ani, era nemulţumit de faptul că reprezentanţii Primăriei n-au dat curs solicitărilor sale prin care cerea o bucată de pământ pentru a-şi construi o casă. Marţi seară, după ce a băut mai multe pahare de tărie, bărbatul s-a urcat pe biserică şi a ameninţat că se aruncă în gol dacă doleanţele sale nu-şi găsesc rezolvarea. La faţa locului au venit reprezentaţi ai Primăriei din Arbore, de la Poliţia Rădăuţi şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Cu toţii au încercat să-l convingă pe Viorel Bâclea să coboare de pe biserică. Negocierile s-au finalizat după mai bine de o oră de discuţii aprinse. "Am făcut puşcărie pentru că am furat, dar vreau să mă cuminţesc. Am lemne de casă şi vreau şi eu o palmă de pământ unde să o construiesc. Am depus nenumărate cereri la Primărie, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Sper să se rezolve, pentru că data viitoare chiar o să sar de pe acoperiş", a declarat Viorel Puiu Bâclea. Acesta este al doilea protest care se derulează pe biserica din Arbore. În luna mai a anului trecut, un alt bărbat s-a căţărat pe acoperiş şi a ameninţat că se aruncă în gol, tot pentru o bucată de pământ pe care o dorea de la Primărie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală