Proprietarii clădirilor degradate, obligaţi să reabiliteze faţadele. Băsescu a promulgat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind reabilitarea faţadelor şi teraselor care prezintă pericol public.

Clădirile care fac obiectul legii vor fi evaluate de autorităţile locale, urmând ca proprietarii să fie informaţi ulterior asupra obligaţiilor ce le revin, pentru că, potrivit legii, ei sunt responsabili de finanţarea reabilitării clădirilor.

Legea faţadelor încalcă proprietatea privată.Sunteţi de acord să dispună Elena Udrea de banii noştri?


Reabilitarea revine în obligaţia deţinătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceştia urmând "din proprie" iniţiativă să demareze lucrările de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor, cu finanţare proprie.

Dacă proprietarii fac dovadă că venitul lunar net pe membru de familie este sub câştigul salarial mediu net pe economie, există posibilitatea ca primarul să propună Consiliului Local preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie.

Prevederile legii nu se aplică în cazul clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, celor reabilitate termic şi celor clasate sau în proces de clasare ca monumente istorice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”