Articol publicitar

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi” vă îndrumă în rezolvarea problemelor de natură juridică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia pentru Implicare Socială, Educaţie şi Cultură, prin proiectul  „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, vă pune la dispoziţie informaţiile necesare în vederea protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Dacă nu aveţi suficiente resurse financiare pentru a face faţă costurilor unui proces, specialiştii proiectului vă îndrumă astfel încât să beneficiaţi de asistenţă juridică gratuită.

Dreptul la asistenţă juridică este prevăzut de Art. 6 alin. (3) lit. (c) din CEDO şi garantează dreptul acuzatului de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu (..), dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justiţiei o cer.

De asemenea, Art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că׃ – se acordă asistenţă juridică gratuită celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiţie. Ca atare, dreptul la asistenţă juridică, în calitatea sa de parte indispensabilă a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, se aplică atât cauzelor penale, cât şi celor civile, contravenţionale, de contencios administrativ etc.

În dreptul românesc, asistenţa juridică reprezintă activitatea profesională desfăşurată de avocaţi, în scopul promovării şi apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat. 

Diverse activităţi de natură juridică  precum׃  – consultaţii şi cereri cu caracter juridic; redactarea de acte juridice, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii; atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare;  apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; precum şi  orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii etc., pot fi exercitate  numai de avocaţi, dacă legea nu prevede altfel.

În scopul protejării drepturilor şi intereselor persoanelor care nu dispun de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justiţiei o cer, în cadrul fiecărui Barou de avocaţi din România a fost înfiinţat Serviciul de Asistenţă Judiciară (S.A.J.). De asemenea, o altă formă de asistenţă acordată de stat este reprezentată de ajutorul public judiciar. Puteţi citi pe larg despre condiţiile în care puteţi beneficia de servicii juridice gratuite accesând www.justitie493.ro. Totodată, prin intermediul site-ului proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, puteţi adresa gratuit întrebări de natură juridică, iar experţi în domeniul dreptului vă vor oferi răspunsuri utile pentru a lua cele mai bune decizii. 

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, cod SIPOCA 493/MySMIS 125435, este co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparenţe şi integrităţi sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătăţirii accesului şi a calităţii.

Proiectul este implementat în perioada 07.03.2019 – 06.10.2020 şi are o valoare totală de 2.176.528 lei din care asistenţă financiară nerambursabilă 2.132.997,44 lei, iar contribuţia proprie este de 43.530,56 lei.

Scopul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi” îl reprezintă facilitarea accesului la justiţie al cetăţenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activităţi de informare şi promovare a drepturilor şi serviciilor de care pot beneficia, dar şi prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor juridice.

Principalele rezultate atinse/aşteptate ale proiectului sunt:

  • 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activităţi de dezvoltare/aprofundare cunoştinţe în domeniul protecţiei juridice a drepturilor omului;
  • 18 workshop-uri organizate online, la care vor participa peste 432 de avocaţi, pentru consolidarea capacităţii avocaţilor privind acordarea asistenţei juridice în cazurile de discriminare;
  • 25 de sesiuni de informare în rândul cetăţenilor cu scopul de a îmbunătăţi accesul cetăţenilor la justiţie, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;
  • 1 Ghid privind acordarea asistenţei juridice gratuite şi distribuirea acestuia către 500 de persoane;
  • Dezvoltarea unei platforme online cu resurse şi informaţii juridice.

Pentru a afla detalii suplimentare legate de proiect, vizitaţi site-ul www.justitie493.ro. Persoana de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare şi promovare; Telefon: 0734480662.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020

Comunicat Presa Adevarul Iulie by Web Adevarul on Scribd

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”