Proiecte pentru trecut

Imaginile de ieri ne-au arătat aruncaţi înapoi în timp cu 20 de ani. Ne batem în stradă pentru fantome.

De la 1 decembrie a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona. Cea mai îndrăzneaţă idee politică a continentului Europa îşi continuă drumul. Acum 60 de ani, câţiva lideri vizionari au hotărât să transpună în viaţa de zi cu zi ceea ce părea o utopie: unificarea Europei devastate de război pe baza unor valori comune ale libertăţii şi demnităţii umane.

Inamici istorici s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a depăşi un trecut marcat de două războaie mondiale. Churchill a spus, referindu-se la ceea ce au făcut piloţii britanici în Bătălia Angliei, că niciodată în istorie atât de mulţi nu au trebuit să fie recunoscători atâtor de puţini. Acelaşi lucru îl pot spune acum cetăţenii europeni atunci când îi amintesc pe oamenii politici care au avut curajul să treacă peste ură pentru a construi un nou continent.

Coincidenţa face ca aceeaşi zi, 1 Decembrie, să fie şi Ziua României. Câţiva oameni politici, la fel de vizionari şi la fel de puţini, au avut curajul atunci să creadă în unirea unor provincii româneşti, dar din imperii diferite, cu istorie diferită, care nu mai stătuseră niciodată împreună. De atunci am avut câştiguri, am avut şi pierderi. Dar România este unul dintre cei 27 şi ar putea privi mai optimist sau măcar mai pragmatic viitorul.

Dar nu este nici pe departe aşa. Imaginile de ieri ne-au arătat aruncaţi înapoi în timp cu 20 de ani. Ne batem în stradă pentru fantome. Rostim sloganurile din 1990. Facem proiecte pentru trecut. Greşelile, frustrarea, violenţa primilor ani de după căderea comunismului nu s-au asumat şi nu s-au consumat. În loc să discutăm despre anul 2010, vorbim despre Timişoara la fel cum o făceam în zilele în care s-a citit celebra Proclamaţie.

Nu se uită nimeni în calendar? Suntem în decembrie 2009, după 20 de ani! Peste o lună vine Fondul Monetar Internaţional să vadă dacă ne mai dă bani de pensii şi de salarii. Ne-am împrumutat în ultimele şase luni mai mult decât am reuşit în ultimii 40 de ani. Vin scadenţele, vin dobânzile, noi ne lovim iar şi iar de moştenirea iluzorie a unei lumi dispărute cu două decenii în urmă. Trăim istoria, dar în sens invers.

Avem de relansat o economie doborâtă de criză. Avem de pus în operă o strategie economică. Avem de construit o ţară nu devastată de război, ci de incompetenţă, impostură, clientelism şi debandadă. Nimic nu se pune pe roate. Dacă am putea creşte PIB-ul pe baza vorbelor repetate la nesfârşit, am ajunge rapid la nivelul de trai al Suediei. Din păcate, reţeta asta nu merge. Şi noi continuăm să ne învârtim în cerc. Mai trebuie să mai aşteptăm 20 de ani? Noi am putea să o facem şi pe asta. Restul lumii nu stă pe loc.