Proiecte educaţionale la Transilvania Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul itinerant de cultură şi mâncare continuă seria micro-proiectelor pe educaţie. Transilvania Fest aduce informaţii esenţiale profesorilor, organizaţiilor non-profit, micilor producători dar şi altor reprezentanţi ai comunităţii din judeţul Alba, pentru viitoarele lor activităţi.

Proiectul „Pentru o educaţie mai bună“, propus de British Council România, a fost structurat în concordanţă cu nevoile locale, conţinutul educaţional urmărind să ofere sprijin metodologic cadrelor didactice pentru a introduce abordări noi, alternative, în procesul de învăţământ, tematica preponderentă fiind axată pe predarea limbii engleze.
Acest proiect urmăreşte obţinerea unor rezultate de durată, cu impact pe termen lung, precum şi diseminarea informaţiei către personalul didactic din zonă, cu efecte pozitive asupra calităţii educaţiei formale, în beneficiul elevilor.
Unul dintre seminarii, „Programare neuro-lingvistică pentru profesori“, se adresează profesorilor interesaţi de dezvoltarea personală, exersarea şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonale. Aceştia vor fi implicaţi în activităţi practice care pot fi preluate şi utilizate în procesul de predare.
Seminarul „Pregătirea elevilor pentru examenul IELTS (International English Language Testing System)“ este centrat pe metodica predării celor patru deprinderi, din perspectiva cerinţelor examenului. Profesorii se vor familiariza cu formatul examenului şi vor discuta tehnici care vor duce la îmbunătăţirea performanţelor elevilor.

Transilvania Fest 2011 se va desfăşura în perioada 29-31 iulie pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană