PROIECT Persoanele care nu îşi plătesc amenzile, date în judecată de autorităţile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care nu îşi plătesc amenzile contravenţionale vor fi chemate în instanţă

Persoanele care nu îşi achită amenzile contravenţionale şi care nu pot fi executate silit vor fi date în judecată de autorităţile locale pentru a presta muncă în folosul comunităţii, se arată într-un proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Proiectul de lege vrea modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în sensul că persoanele care nu îşi achită amenzile şi care nici nu pot fi executate silit să fie date în judecată chiar de către autorităţile locale, pentru a fi astfel obligate la zile de muncă în folosul comunităţii. 

„În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică vor sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului de Interne, în acest moment, dacă o persoană care a fost amendată nu şi-a achitat amenda şi nici nu poate fi executată silit, autorităţile locale anunţă Poliţia. 

Prin modificarea legii, cei care nu îşi plătesc amenzile vor fi trimişi în faţa instanţei direct de către autorităţile locale care ar fi trebuit să încaseze banii, fără ca structurile Poliţiei Române să mai fie implicate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare