Proiect MAI: Nu se mai emit cărţi de alegător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cărţile de alegător nu se folosesc nici la alegerile de anul acesta şi, pentru a nu mai risipi banii, nici nu se mai emit, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Administraţiei Publice şi intrat ieri în dezbatere publică.

Nota de fundamentare prezintă mai multe argumente pentru elimnarea acestor documente care au apărut în 2000 şi nu au fost folosite niciodată.

În primul rând, se creează o practică neunitară, spun cei de la MAI, deoarece românii din străinătate pot vota fără, pe când votul celor din ţară se condiţionează de existenţa a doua acte – cartea de identitate şi cea de alegător.

Pe de altă parte, cartea de alegător nu conţine elemente de securitate sofisticate, astfel încât se poate falsifica foarte uşor.

De aceea, MAI a luat decizia de a nu mai emite cărţile de alegător, spune proiectul.

Cărţile de alegător au fost reglementate printr-o HG din 1992, iar distribuirea lor a început la sfârşitul anului 199, pentru a prinde alegerile din 2000.
Nu s-au foslot niciodată, dar s-au eliberat încontinuu, cheltuindu-se inutil o mulţime de bani.

Potrivit estimărilor făcute anii trecuţi, până anul acesta ar fi urmat ca toţi cetăţenii României să deţină cărţi de alegători, iar 2012 să fie anul în care se trece la votarea pe baza acesteia.

Probabil că mulţi dintre ei le-au pierdut, între timp.

Nu se ştie exact câţi bani s-au cheltuit cu aceste documente, ultimele date, din 2008, vorbeau de peste 4 milioane de lei în cei 8 ani care trecuseră de la apariţia cărţilor de alegător.

Adrian Moraru, de la Institutul de Politici Publice (IPP) spune că aceste cărţi de alegător oricum nu preveneau frauda electorală: “Doar puşcăria rezolvă problema. Pedepsele dure pentru cei prinşi votând dublu”.

Moraru spune că aceste cărţi erau, oricum, un instrument rudimentar, apărute într-o ţară bazată pe hârtii şi birocraţie. Nu sunt greu de falsificat şi nu pot fi folosite la alegerile locale, unde se votează doar la secţia de care aparţine alegătorul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”