"Programul uniformizat" de lucru nu li se aplică bugetarilor din învăţământ şi sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniformizarea programului de lucru între orele 08.00 şi 16.00 “nu vizează activitatea instituţiilor de învăţământ, a unităţilor medicale, de urgență și de intervenție”, precizează Secretariatul General al Guvernului (SGG), ci doar  ministerele, aparatul de lucru al Guvernului şi instituţiile publice subordonate.

Sindicaliştii din învăţământ au reacţionat vehement după ce a apărut o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj în care li se comunica directorilor de şcoli circulara SGG cu programul uniformizat de lucru al bugetarilor.

Sindicaliştii s-au gândit la varianta unei erori uriaşe a ISJ Cluj, dar s-au temut şi de posibilitatea condamnării profesorilor la opt ore de prezenţă în şcoală, cinci zile, după ce anul trecut au existat unele discuţii pe subiectul acesta.



Norma unui dascăl este de 18 ore de predare săptămânal, plus alte 22 de ore dedicate explicaţiilor suplimentare pentru elevii care le solicită ajutorul, corectarea lucrărilor, pregătirea cursurilor etc. Unele dintre activităţi le făceau acasă şi nimeni nu ştie cât anume lucrează dascălii în afara unităţii, adică peste cele 18 ore din normă.

Măsura de uniformizare a programului de lucru a fost luată la ordinul premierului Mihai Răzvan Ungureanu, deoarece necorelarea orarului încurca activitatea unor instituţii, potrivit explicaţiilor date de la Palatul Victoria. Unele instituţii începeau programul la 08.00, unele la 08.30, iar altele la 09.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”