Programele Rabla CLASIC şi Rabla PLUS au fost aprobate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Mediului a aprobat programele Rabla CLASIC şi Rabla PLUS

Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a aprobat, prin Ordin, programele Rabla CLASIC şi Rabla PLUS, acestea urmând să fie publicate în Monitorul Oficial. Conform procedurii, după publicare, va fi emisă Decizia preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), prin care se va da startul primei etape a programelor: validarea producătorilor/dealerilor de autovehicule.

După încheierea contractelor cu dealerii şi afişarea listei cu aceştia pe site-ul AFM, Rabla CLASIC şi Rabla PLUS vor fi deschise populaţiei pentru înscrierea şi rezervarea locurilor.

„Estimăm că, până la jumătatea lunii mai, populaţia poate accesa unul dintre cele două programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare aşteptare în piaţă, mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge şi la 10.000 de euro pentru maşini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susţinerii achiziţiei de astfel de autoturisme şi comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate. Am crescut sumele, inclusiv pentru maşinile hibrid electrice, de la aproximativ 1.000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5.000 de euro. Cred că aceste tipuri de maşini pot fi o soluţie bună pentru aglomerările urbane din România, până când vom construi o reţea de alimentare a autovehiculelor pur electrice”, spune Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Prima de casare prevăzută în programul Rabla CLASIC pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, şi un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Cât priveşte participarea populaţiei la programul Rabla PLUS, aceasta nu este condiţionată de casarea şi radierea unei maşini uzate. Astfel, cei care vor să-şi achiziţioneze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei, iar cei care optează pentru unul electric hibrid de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

Ministerul Mediului precizează că cele două programe pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziţia unui autovehicul electric pur/electric hibrid, cât şi de prima de casare acordată prin Rabla CLASIC, doar în situaţia în care beneficiarul casează şi radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul