PROGNOZA METEO Vreme instabilă şi precipitaţii. Ce temperaturi vor fi luni şi marţi în Bucureşti şi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu vom scăpa de precipitaţii nici în perioada următoare, conform ANM FOTO Adevărul

Luni, vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa uşor peste mediile climatologice specifice acestei date. Anunţul a fost făcut de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Ziua cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe de scurtă durată pe spaţii restrânse în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar gradul de instabilitate va fi în creştere în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. 

La munte precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade.

La Bucureşti 

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19 - 20 de grade, iar cea minimă de 5 - 7 grade.

Cum va fi vremea marţi 

Vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Valorile termice diurne vor scădea în medie cu 5 - 7 grade faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa sub mediile caracteristice perioadei în cea mai mare parte a ţării. 

Cerul va fi temporar noros în vestul şi nord-vestul teritoriului, unde îndeosebi după-amiaza, pe arii relativ restrânse, se vor semnala ploi de scurtă durată. În restul ţării înnorările vor fi temporar accentuate, iar ploile se vor semnala local ziua, dar în extindere seara şi noaptea. Vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice.

Cum va fi vremea la munte 

La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. 

Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 - 9 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 18...19 grade în sud-estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă şi pe litoral. Spre dimineaţă vor fi condiţii de brumă în nord-vest.

Pe aceeaşi temă: 

METEO Atenţionare de cod galben de ploi şi ninsori, valabilă pentru 12 judeţe

O atenţionare de cod galben de ploi şi ninsori a fost emisă, joi dimineaţă, pentru mai multe judeţe din nordul şi estul ţării. Informare este valabilă în perioada 11-12 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală