Procesele răpirii ziariştilor avansează cu viteza melcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum un an, pe vremea asta, cei trei ziarişti români şi călăuza lor, Mohammad Munaf, erau răpiţi din centrul Bagdadului, la 200 de metri de Ambasada României în Irak. De atunci şi până

Acum un an, pe vremea asta, cei trei ziarişti români şi călăuza lor, Mohammad Munaf, erau răpiţi din centrul Bagdadului, la 200 de metri de Ambasada României în Irak. De atunci şi până acum, seria proceselor din România, care ar fi trebuit să elucideze misterul răpirii celor trei, este departe de final. Ovidiu Ohanesian este cel mai pesimist dintre ziarişti în privinţa faptului că vom afla vreodată întregul adevăr. La polul opus se află Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci, care speră că instanţele de judecată le vor face dreptate şi-i vor depista pe toţi cei implicaţi.

Ohanesian: "Suntem papagali la procese"
Startul proceselor legate de răpirea ziariştilor a fost dat pe 14 octombrie anul trecut, odată cu trimiterea în judecată a lui Omar Hayssam şi a lui Mohammad Munaf. Ziariştii s-au constituit părţi civile în proces, însă Ohanesian a fost "uitat" de pe lista celor citaţi. Au urmat apoi mai multe termene, însă niciunul nu s-a concretizat cu vreo hotărâre a instanţei. Justificarea pentru tergiversarea proceselor a fost absenţa lui Munaf, cauzată de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda. Ovidiu Ohanesian are însă o altă părere despre apatia instanţelor: "De fiecare dată când am fost la proces, am fost luaţi drept papagali. Am fost la procese unde nu am înţeles nimic din ceea ce s-a petrecut în sală. Ministrul Monica Macovei este unul dintre cei care contribuie la ascunderea adevărului. Nu vrea ca Munaf să fie adus în ţară, iar dovadă în acest sens este un ordin semnat de ea, în decembrie 2005, prin care se opresc demersurile în privinţa extrădării".

Partea ascunsă a răpirii apare pe internet
Mai multe site-uri de pe internet au postat în ultima vreme elemente catalogate "de culise" despre răpirea ziariştilor. Sunt trecute aici nume grele ale politicii româneşti, care şi-au dat acordul sau au avut cunoştinţă despre planul respectiv. Un capitol aparte îl au rezervat serviciile de informaţii româneşti, în special SIE şi Direcţia de Informaţii a Armatei. Există chiar şi o listă cu mai mulţi ofiţeri din aceste structuri, pe site-ul www.rapireadinirak.250free.com, trecuţi generic sub titulatura "Ochiul şi Timpanul".

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO